Atac armat în SUA, la parada de după Super Bowl. Fanii lui Kansas au fost împușcați în stradă. Mesajul președintelui Biden. Video
Masacru în SUA, la sărbătoarea paradei pentru succesul de la Super Bowl al celor de la Kansas City. Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte zece au fost rănite, după ce unul sau mai mulți indivizi ar fi tras în mulțime cu o armă de foc, relatează presa internațională.
Update, 00:30 – Cel puțin o persoană a murit și cel puțin 14 au fost rănite, după cum au anunțat pompierii, citați de CNN.
Administrația prezidențială a lui Joe Biden a precizat că „monitorizează îndeaproape situația”, iar „forțele federale de aplicare a legii sunt la fața locului, susținând aplicarea legii locale”, relatează NBC News.
Forțele de ordine au anunțat că două persoane înarmate au fost arestate.
Știrea inițială
„Focuri de armă au fost trase în zona (Gării) Union Station. Vă cerem să părăsiţi zona”, a transmis poliția din Kansas.
Imagini cu mulțimea panicată au fost distribuite în social media. De asemenea, poate fi observa o încăierare. Cel mai probabil, cameramanul a surprins momentul capturării unui suspect de atac armat:
„La încheierea paradei au fost trase focuri de armă la vest de Union Station, iar mai multe persoane au fost rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliție din Kansas City, pentru Kansas City Star.
Mii de oameni erau prezenți la evenimentul care a fost distrus de focurile de armă. Autoritățile americane vor reveni în curând cu precizări referitoare la cele petrecute de curând.
Kansas City Chiefs a obținut al patrulea titlu Super Bowl din istorie. Primul succes a venit în 1969, când a învins Minnesota Vikings cu scorul de 23-7 în Super Bowl 4. Echipa a revenit în finala Super Bowl abia după peste 50 de ani, când au învins San Francisco 49ers cu scorul de 31-20.
Familia Hunt, care deține clubul Kansas City Chiefs, este a 12-a cea mai bogată familie din SUA, cu o avere totală estimată în 2024 la 24,8 miliarde de dolari.