”Asta ține de școală”. De ce Andrei Ivan nu dă randament la CSU Craiova
Andrei Ivan a fost analizat în cel mai mic detaliu după ratarea monumentală din derby-ul cu CFR Cluj. S-a aflat motivul pentru care randamentul său este sub așteptări.
De ce Andrei Ivan nu dă randament la CSU Craiova
Ivan speră să înscrie cât mai multe goluri pentru CSU Craiova în actuala ediție de campionat, dar momentan nu se poate „lăuda” decât cu o ratare de cascadorii râsului. Este vorba despre faza din minutul 43 al duelului cu fosta campioană, când a scăpat singur cu portarul Răzvan Sava, care a și alunecat, lăsându-l cu poarta goală.
Părea o simplă formalitate, dar a alunecat la rândul său și a trimis pe lângă. Golul i-ar fi readus pe alb-albaștri în avantaj, la doar 4 minute după ce Yeboah restabilise egalitatea.
Marius Șumudică a realizat portretul atacantului de 26 de ani, punând în lumină calitățile fizice, dar și capitolul la care are de suferit: lovirea balonului. Ratarea din Gruia a servit drept exemplu.
„Ivan e deficitar la lovirea balonului. El trăiește din calitățile fizice. A lovit defectuos balonul, s-a văzut clar. Nu știu dacă a fost influențat și de starea terenului, pentru că ploua. Cred că a văzut portarul și a vrut să dea peste el, că l-a văzut ieșit din poartă. Dacă nu, mai mergea cu mingea.
E lovire deficitară a mingii, asta ține de școală. Nu înțeleg de ce a vrut să dea din alunecare. În momentul în care rămâi pe picioare, ai control mai bun, piciorul de sprijin stă mai aproape de minge. Când lovești din alunecare, piciorul de sprijin rămâne în spate.
Ivan nu își face pașii bine. Am avut un antrenor, Cornel Jurcă, care mă învăța că piciorul de sprijin îți dă direcția și trebuie să fie mai aproape de balon. Dacă ai piciorul de sprijin departe de balon, lovești defectuos. Da, e de ABC-ul fotbalului”, a spus tehnicianul, la Digi Sport.
Sorin Cîrțu pune degetul pe rană: „Caracterul ‘piftie’, l-am remarcat când eram la echipă”
De asemenea, Sorin Cîrțu a pus tunurile pe Andrei Ivan pentru modul în care a tratat faza din derby-ul cu CFR Cluj și a devoalat, în stilul caracteristic, problema remarcată în perioada în care activa în cadrul clubului: lipsa de concentrare în momentele importante.
„Așa luft n-am văzut în viața mea! N-am înțeles. Bine, pe Ivan poate îl mai înțeleg. Alergare, mai găsim niște explicații, mingea udă. Nu știu ce a gândit el, deși poarta era goală. N-ai cum. Portarul nu a alunecat, a căzut din picioare și a lăsat toată poarta. Nu avea nicio scuză să nu dea gol. El trebuie să se ajute singur. Îi trebuie o super concentrare pentru orice ar face.
Cred că în cazul lui e nevoie de mental coach, cum e și în cazul lui Ișfan. Sunt mai mulți pe aici care au nevoie. Caracterul ăsta ‘piftie’, de tremurici, pentru anumite meciuri, l-am remarcat când eram la echipă. Toate obiectivele pe care ni le-am propus și nu le-am reușit le-am pierdut pe caracterul ăsta de piftie, tremurici”, a comentat fostul președinte al CSU Craiova, pentru fanatik.ro.