Asta ar fi o ştire mondială. Dinamo l-ar fi transferat pe fratele geamăn al lui Edgar Ie, nu pe fostul jucător de la FC Barcelona. Dezvăluiri care îi lasă mască pe dinamovişti

Mihai Gradina 12.05.2024, 12:33
Asta ar fi o ştire mondială. Dinamo l-ar fi transferat pe fratele geamăn al lui Edgar Ie, nu pe fostul jucător de la FC Barcelona. Dezvăluiri care îi lasă mască pe dinamovişti

În pragul meciului decisiv cu UTA Arad, conducerea clubului Dinamo București se confruntă cu o situație neobișnuită. Există suspiciuni că fundașul Edgar Ie, adus în perioada de transferuri din iarnă, nu ar fi același jucător care a evoluat pentru FC Barcelona, ci fratele său geamăn, Edelino.

Potrivit unor surse apropiate clubului, oficialii Dinamo iau în considerare efectuarea unui test ADN pentru a confirma identitatea lui Edgar. Astăzi, la centrul de antrenament de la Săftica, această problemă a fost subiectul unei discuții aprinse, conform postării jurnalistului Daniel Șendre pe pagina sa de Facebook.

Edgar Ie a fost transferat la Dinamo de un agent turc, ca jucător liber de contract, având un CV impresionant. Cu un salariu lunar de 18.000 de euro, el este cel mai bine plătit jucător din echipă.

Cu toate acestea, prestația lui Edgar a fost sub așteptări. Acesta a jucat doar 240 de minute pentru Dinamo, fiind mai mult o rezervă pentru antrenorul Zeljko Kopic, care s-a declarat dezamăgit de performanțele sale.

Situație incredibilă la Dinamo

Fiind gemeni, Edgar și Edelino au un aspect fizic similar, ceea ce a alimentat suspiciunile. Un alt indiciu este diferența de limbă: se spune că Edgar vorbește fluent engleza, în timp ce jucătorul de la Dinamo comunică exclusiv în portugheză.

Edelino Miguel Ie a crescut în academia de juniori a clubului Sporting Lisabona, jucând ulterior doar în ligile inferioare din Portugalia pentru echipe precum Cinafes, Felgueiras, Gondomar, Fontinhas, Mirandela sau Resende. Recent, a jucat pentru Tluchovia, o echipă din ligile inferioare din Polonia, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. De asemenea, este liber de contract de la începutul acestui an.

Într-un interviu recent, Edgar Ie a vorbit despre experiența sa la Barcelona: „Fotbalul este diferit la Barcelona, dar și în Franța, unde se joacă mai mult. Dar și aici sunt echipe care joacă fotbal, echipe bune. Sunt meciuri bune și în România. Am avut ocazia de a mă antrena la Barca cu Messi, Neymar, Suarez, nu de multe ori, dar mi-a făcut mare plăcere, a fost o ocazie importantă pentru mine să fiu aproape de acești mari jucători și sunt recunoscător că am avut această șansă.

Am avut marele noroc de a fi în același vestiar cu ei. N-am vorbit niciodată cu Messi, doar m-am antrenat cu el. Cu Busquets am mai vorbit, mi-a mai dat sfaturi legate de joc. Erau jucători top, top, am stat aproape de ei ca să deprind cât mai multe lucruri despre fotbal”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622