Dinamo a uitat de 0-4 cu CFR Cluj și a ajuns la 3 victorii în ultimele 4 meciuri după 1-0 cu Hermannstadt.
Băieții lui Kopic au luptat fantastic și au reușit să numere încă 3 puncte în cursa lor pentru evitarea retrogradării. Sunt acum la numai două lungimi de FC Voluntari, prima echipă aflată pe loc de baraj. Șansele ca Dinamo să iasă din zona roșie par tot mai serioase cu două runde înaintea startului din playout.
Fotoreporterul Sport Pictures Răzvan Păsărică a surprins în imagini durerea, chinul, speranța și, în final, bucuria dezlănțuită a dinamoviștilor de la jocul cu FC Hermannstadt, disputat pe stadionul „Arcul de Triumf”. Tot stadionul a susținut-o nebunește pe Dinamo, iar Kopic a ținut să le mulțumească suporterilor în discursul său de la flash-interviul de după joc.
„Ca să meriți toate cele trei puncte trebuie să ai o mentalitate puternică și sunt mulțumit de jucătorii mei și îi felicit. Unii jucători sunt obosiți, unii dintre ei nu au făcut pregătirea cu noi, dar cu atitudinea asta și cu fanii în spate a fost incredibil să lupți”, a remarcat antrenorul dinamovist.
Pentru echipa lui, urmează partida cu Poli Iași, de vineri seara. În cazul unei noi victorii, Dinamo poate părăsi locurile direct retrogradabile pentru prima oară după o lungă perioadă de timp. Voluntari, echipa aflată acum pe poziția a 14-a, are meci acasă cu FCSB, joi. Apoi, la finalul săptămânii merge la Sf. Gheorghe pentru a o întâlni pe Sepsi.