Așa arată România cu Edi Iordănescu! Tavi Popescu și Drăgușin, convocați în premieră la echipa națională! Lotul complet pentru debutul din Ghencea!

Dumitru Adrian 19.03.2022, 19:37
Așa arată România cu Edi Iordănescu! Tavi Popescu și Drăgușin, convocați în premieră la echipa națională! Lotul complet pentru debutul din Ghencea!

Noul selecționer al României, Edward Iordănescu, a anunțat prima listă de tricolori din cariera lui în noua postură! Practic, lotul pe care se bazează la debutul său pe banca primei reprezentative. România va juca vineri un amical cu Grecia, iar pe 29 martie altul, în Israel.

Primul meci, pe noul Stadion Steaua, în Ghencea, locul de care se leagă marile performanțe la club ale tatălui său, Anghel Iordănescu, și el ulterior selecționer al României.

Două mari talente aproape de debut

Iordănescu jr. a pregătit o listă finală cu 26 de nume pentru primele lui meciuri la națională. Iar doi jucători ies în evidență, fiind convocați în premieră la nivel maxim! 

Este vorba de Radu Drăgușin, talentatul fundaș al lui Juventus Torino care joacă sub formă de împrumut în Serie A pentru Salernitana, și de Octavian Popescu, perla lui Gigi Becali de la FCSB care a devenit un jucător pe buzele tuturor din fotbal în ultima vreme. 

Drăgușin are doar 20 de ani, iar Tavi Popescu doar 19, semn că Iordănescu nu se va feri să promoveze tinerii, în paralel cu păstrarea veteranilor în formă. Amândoi nou-convocații au jucat deja pentru România la tineret, iar acum fac pasul la seniori. 

Mult așteptată în ultima perioadă, convocarea lui Tavi Popescu a devenit subiect de dezbatere pentru toată lumea fotbalului, având în vedere vârsta fragedă a acestuia, pe de o parte, dar și evoluțiile lui entuziasmante pentru roș-albaștri, pe de altă parte. 

Careu de CFR-iști, fără Ianis și Stanciu

Fost antrenor la CFR Cluj, cu care a devenit campion al României, Edi Iordănescu mizează la debut și pe aportul experienței. Și al jucătorilor pe care îi cunoaște foarte bine. Astfel, campioana la zi furnizează patru nume la prima acțiune a lui Iordănescu junior, toate reprezentând jucători cu profil defensiv!

Pe lângă Burcă, Manea și Camora, revine la echipa națională închizătorul Mihai Bordeianu, cel care jucase ultima oară sub tricolor în 2019. Nu lipsesc, tot la capitolul experiență, oamenii de bază Chiricheș, Răzvan Marin, Toșca sau Maxim, ultimul într-o formă excelentă în Turcia, unde marchează “la foc automat”.

Marile absențe sunt însă Ianis Hagi, în urma accidentării groaznice suferite la Rangers care îl va ține luni bune departe de fotbal, alături de Nicolae Stanciu, al cărui transfer în China a fost anunțat în exclusivitate de Playsport, la fel ca și motivele absenței de la primele meciuri pentru Iordănescu, tot exclusivitate Playsport! 

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU MECIURILE CU GRECIA ȘI ISRAEL

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0);

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);

MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1);

ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622