Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicității programul complet al celui mai disputat playoff de la introducerea acestui sistem. Se anunță o luptă crâncenă pentru titlu între CFR, Farul, FCSB și restul echipelor calificate în elita fotbalului românesc.
Startul se dă în weekendul viitor, 18-19 martie, într-o etapă în care avem deja două partide de foc. CFR Cluj va primi vizita Rapidului, în timp ce FCSB va da piept – tot pe propriul teren – cu Universitatea Craiova.
Dacă giuleștenii vin după două înfrângeri usturătoare ( cu Hermannstadt și Farul), pe care speră să le facă uitate, campioana are nevoie de o victorie în cursa pentru cel de-al șaselea titlu consecutiv. De cealaltă parte, roș-albaștrii vor să continue în aceeași notă în care au pus punct sezonului regular, însă nu le va fi deloc ușor, dat fiind faptul că oltenii se bucură la rândul lor de un parcurs excelent.
Ocupanta locului șase, ultimul care asigură prezența în această fază a competiției, rămâne, pentru moment, învăluită în mister. Și-l dispută Sepsi și FCU Craiova joi, 16 martie, cu începere de la 21:00, în rejucarea duelului întrerupt pentru scandări xenofobe, prima șansă revenindu-le oltenilor, cărora le-ar fi suficient și un rezultat de egalitate. Vă prezentăm programul complet:
Farul – FCU Craiova/Sepsi
CFR Cluj – Rapid
FCSB – Universitatea Craiova
Rapid – Farul
Universitatea Craiova – CFR Cluj
FCU Craiova/Sepsi – FCSB
Farul – Universitatea Craiova
CFR Cluj – FCSB
FCU Craiova/Sepsi – Rapid
FCSB – Farul
Universitatea Craiova – Rapid
CFR Cluj – FCU Craiova/Sepsi
Farul – CFR Cluj
Rapid – FCSB
FCU Craiova/Sepsi – Universitatea Craiova
FCU Craiova/Sepsi – Farul
Rapid – CFR Cluj
Universitatea Craiova – FCSB
Farul – Rapid
CFR Cluj – Universitatea Craiova
FCSB – FCU Craiova/Sepsi
Universitatea Craiova – Farul
FCSB – CFR Cluj
Rapid – FCU Craiova/Sepsi
Farul – FCSB
Rapid – Universitatea Craiova
FCU Craiova/Sepsi – CFR Cluj
CFR Cluj – Farul
FCSB – Rapid
Universitatea Craiova – FCU Craiova/Sepsi
Lider înaintea primei etape din această ediție a playoff-ului, Gică Hagi a dezvăluit secretul care o poate face pe Farul campioană. Totul ține de jocul colectiv al elevilor săi.
„Din martie, din playoff-ul de anul trecut am spus că fac o echipă de primul loc. La anul, vreau să fac ceva mai bun. Ce va face diferența în playoff?” Jocul colectiv, principii foarte bune. Dacă respectăm principiile, dictăm ritmul și intensitatea, va fi greu ca vreo echipă să ne facă față”, a declarat „Regele” la Digi Sport.