AS Roma a adus o legendă a clubului în locul lui Jose Mourinho! Cine este noul antrenor: „Bine ai revenit acasă!”

16 01. 2024, 16:29

Daniele de Rossi este noul antrenor al AS Roma.

Fostul mijlocaș defensiv, Daniele de Rossi, a fost numit antrenor principal al echipei, o decizie care a fost făcută publică pe pagina oficială de Facebook a clubului.

De Rossi, în vârstă de 40 de ani, este un nume cunoscut pentru suporterii Romei, având o carieră impresionantă ca jucător la club în perioada iulie 2002 – iulie 2019. Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, De Rossi va ocupa funcția de antrenor principal până la sfârșitul acestui sezon.

Poreclit de coechipierii săi ca și „Căpitanul viitorului”, De Rossi a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Romei în ultimele două decenii. În 16 sezoane, a jucat 616 meciuri, a marcat 63 de goluri și a oferit 60 de assist-uri. În 2019, a decis să părăsească Roma și să semneze cu Boca Juniors din Argentina. După un singur sezon petrecut în America de Sud, De Rossi s-a retras din cariera de fotbalist profesionist la începutul anului 2020.

Cu toate acestea, absența sa din fotbal nu a durat mult timp. De Rossi și-a început cariera în antrenorat, fiind în staff-ul tehnic al lui Roberto Mancini la naționala Italiei în perioada martie 2021 – octombrie 2022. A fost, de asemenea, antrenorul principal al lui SPAL, o echipă din liga a 3-a italiană, timp de 17 meciuri.

Această numire marchează un nou capitol în cariera lui De Rossi și un moment emoționant pentru fanii Romei, care îl vor vedea pe fostul lor căpitan revenind pe Stadio Olimpico, de data aceasta în rol de antrenor. Cu experiența sa vastă ca jucător și cu cunoștințele acumulate ca antrenor, De Rossi este pregătit să preia frâiele echipei și să aducă un nou suflu la AS Roma.

Jose Mourinho a fost dat afară de la AS Roma

Schimbarea de la nivelul băncii tehnice a celor de la Roma pare să fie motivată în principal de rezultatele sub așteptări din recenta perioadă din Serie A. Echipa a suferit o înfrângere în urmă cu două zile în fața lui AC Milan, scor 3-1, ceea ce a condus la o poziție modestă în clasament, locul nouă.

Pe lângă performanțele modeste din campionat, eliminarea din Cupa Italiei în fața rivalei Lazio, cu scorul de 1-0, este probabil să fi contribuit la decizia de a-l demite pe „The Special One”.

”Suntem fericiți să-i oferim pe mână rolul de manager la AS Roma lui Daniele De Rossi, deoarece simțim că leadership-ul și ambiția care l-au definit întotdeauna se pot dovedi decisive în atingerea obiectivelor echipei până la finalul sezonului”, au spus cei din familia Friedkin.