La aproape două săptămâni de când devoala, în exclusivitate pentru Playsport, jocurile de culise din cadrul echipelor naționale de juniori și lansa atacuri dure la adresa federalilor, Cătălin Cîrjan a oferit un nou interviu fără ocolișuri, de data aceasta pentru jurnaliștii englezi. Printre temele abordate s-a numărat și relația cu Mikel Arteta, respectiv starurile de milioane de euro ale lui Arsenal.
Tânărul mijlocaș a dezvăluit că Arteta îl admiră pentru curajul și capacitatea de a reveni mai puternic după accidentarea care l-a ținut o bună perioadă de timp departe de teren. Managerul îl consideră un jucător de perspectivă și din acest motiv îl include frecvent în lotul echipei mari a „tunarilor”. Stă mărturie pentru aprecierea de care se bucură din partea clubului și faptul că i s-a oferit, în vara anului trecut, un nou contract, valabil până în 2024, cu opțiune de prelungire pe încă un an.
De asemenea, în interviul acordat jurnalistului Chris Wheatley de la London World se face referire la antrenamentele liderului din Premier League, pe care Cîrjan le descrie drept „incredibile și foarte intense”, fie că vorbește despre cele de la juniori sau cele de la prima echipă. Faptul că niciun detaliu – oricât de mic și banal ar părea – nu este lăsat la voia întâmplării reprezintă un alt motiv pentru român să afirme cu tărie că a făcut cea mai bună alegere în momentul în care a decis să semneze cu Arsenal.
„Arteta știe prin ce am trecut. A fost și el într-o situație similară (n.r. absent pentru mult timp de pe teren din cauza unei accidentări). Mi-a zis că l-am uluit și că mă admiră pentru forța cu care m-am întors după intervențiile chirurgicale. Îi sunt foarte recunoscător lui Mikel pentru felul în care a vorbit despre mine. Înseamnă cu atât mai mult cu cât aceste cuvinte vin de la managerul momentului din cel mai bun campionat al lumii. Sunt foarte mândru să fiu antrenat de Mikel și încerc să învăț cât mai multe de la el, mai ales că stilul meu de joc este asemănător cu cel pe care l-a avut el ca fotbalist. Îmi cere mereu să joc cu curaj și mă face să dau totul pentru a mă antrena alături de el.
Nu pot numi un singur jucător de care mă simt apropiat, pentru că toți sunt foarte drăguți și formează un grup uimitor, dar dacă ar trebui să aleg, aș spune Granit Xhaka și Martin Odegaard. Chiar mă ajută cu sfaturi, mai ales că jucăm pe același post.
Toată lumea din club este foarte atentă la cele mai mici detalii, astfel încât să nu ne lipsească absolut nimic din ce ar putea face diferența în dezvoltarea noastră ca fotbaliști. Arsenal este clubul perfect pentru un tânăr jucător care visează să aibă o carieră importantă”, dezvăluie Cătălin Cîrjan.