Arnold Garita, declarație de dragoste pentru Gigi Becali, după ce a aflat că este dorit la FCSB: „Este cel mai mare președinte din România”

Cosmin Olteanu 27.05.2023, 09:09
Arnold Garita, declarație de dragoste pentru Gigi Becali, după ce a aflat că este dorit la FCSB: „Este cel mai mare președinte din România”

Arnold Garita, atacantul celor de la FC Argeș, a avut o declarație de dragoste pentru Gigi Becali, după ce a aflat că este dorit la FCSB.

Arnold Garita are un sezon foarte bun în tricoul Argeșului, motiv pentru care i-a atras atenția lui Gigi Becali, care vrea să-l aducă la FCSB, la vară.

Arnold Garita, declarație de dragoste pentru Gigi Becali, după ce a aflat că este dorit la FCSB

Într-o transmisiune live pe contul personal de TikTok, Garita a vorbit, printre altele, despre Gigi Becali, pe care îl consdieră „cel mai mare președinte din România”.

„Gigi Becali este un președinte minunat, cel mai mare din România! Uneori e minunat, alteori e nebun. Uneori te place, alteori nu. E un președinte nebun, dar îmi place de el. El îți spune ce gândește. Ai jucat ca un rahat, îți spune că ai jucat ca un rahat.

Nu îmi plac oamenii care nu îți spun în față lucrurile. Iar Becali îți spune în față: «Ai jucat ca un rahat azi, nu-mi mai place de tine!». De asta îmi place Becali, pentru că e sincer. Îi place de tine, îți spune în față, nu îi place, la fel. Dar e nebun, azi te place, mâine gata!”, a spus Arnold Garita.

Întrebat de urmăritori dacă s-a înțeles cu FCSB, atacantul camerunez a spus că, în momentul de față, este concentrat pe „dubla” pe care FC Argeș o va avea cu Dinamo, la barajul pentru menținere / promovare în Superliga.

„Prietene, mai joc astea două meciuri. După, văd ce se întâmplă. Nu știu dacă voi fi la FCSB. Cel mai important pentru mine este să fiu concentrat înainte de aceste două meciuri cu Dinamo. E o mare problemă dacă FC Argeș nu rămâne în Liga 1”, a fost răspunsul lui Garita.

Apoi, un alt urmăritor i-a transmis: „Bine ai venit la FCSB!”. Răspunsul atacantului a venit imediat: „Prietene, n-am semnat nimic cu FCSB! Îmi urezi bun venit, dar eu n-am semnat nimic”.

Arnold Garita nu știe cine este Deniz Giafer

Garita a dezvăluit faptul că nu știe cine este Deniz Giafer, fundașul lui Dinamo: „Cine e Giafer? Nu-l cunosc! Dacă mă blochează, asta e. E ok, dar nu poate bloca toți jucătorii. Mă poate opri pe mine, dar dă altcineva gol. N-o să pierdem, o să dau totul ca să câștigăm și să rămânem în Liga”.

Totodată, jucătorul Argeșului l-a lăudat pe Lamine Ghezali, vârful lui Dinamo: „Îmi place numărul 99 de la Dinamo, atacantul, e incredibil!”.

Arnold Garita, cifre impresionante la FC Argeș

În primul său sezon în Superliga, Arnold Garita a avut evoluții impresionante. Acesta a dat 12 goluri și o pasă decisivă în 38 de meciuri bifate pentru FC Argeș.

Atacantul camerunez a fost transferat de FC Argeș, în vara anului trecut, liber de contract, de la Bourg-en-Bresse.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622