Ionuţ Lupescu a povestit, la emisiunea „Dinamo 7/9”, că a fost printre primii români care au făcut şcoala de antrenori în străinătate. După ce a agăţat ghetele în cui, cel poreclit „Kaiserul” a încercat să-şi clădească o carieră în domeniul antrenoratului, dar a renunţat repede la acest plan.
Lupescu a antrenat doar pentru o scurtă perioadă de timp, şapte-opt luni, după care s-a implicat în admnistraţie. Prezent în platoul emisiunii „Dinamo 7/9”, Lupescu a spus că nu regretă acest pas. Kaiserul afirmă că jocurile de culise sunt cele care l-au determinat să nu mai continue să lucreze în lumea antrenorilor.
Am fost primul român care am făcut școala de antrenori la Koln. Am plătit și vreo 20.000 de dolari la vremea aceea, iar apoi am antrenat doar vreo 7-8 luni pentru că eu am considerat că este mai bine să nu intru în anumite jocuri de culise. Mă bucur că am putut să mă desprind de partea aceasta și să intru în administrație”, a declarat Lupescu, în exclusivitate, pentru Playsport.ro.
Fostul official UEFA e dezamăgit de modul în care funcţionează centrele de copii şi juniori din România. Acesta subliniază, de asemenea, că antrenorii de la sectorul juvenil nu au pregătirea necesară pentru a-i creşte pe puştii români.
În fotbalul românesc avem probleme mari la nivel de academii de juniori, la nivelul calității antrenorilor, a educației acestora, nu degeaba apar tot felul de cazuri regretabile, la care nu se iau măsuri. De aceea fotbalul suferă, noi nu avem oameni antrenați pentru a lucra la nivel de juniori, cum era în timpul meu. Vedem apoi cum jucătorii promovați de noi nu sunt educați cum trebuie, nu au anumită tehnică, cunoștințe tactice etc. Jucători de națională care pleacă în străinătate, nu reușesc și se întorc”, a mai completat Lupescu.
„Kaiserul” crede că e greşită percpecţia că foşii jucători cunosc la perfecţie tainele fotbalului şi susţine că e nevoie ca aceştia să urmeze cursurile Şcolii de Antrenori.
Noi, foștii fotbaliști, când terminăm cariera, ne apucăm de antrenorat pentru că avem impresia că știm tot despre fotbal, dar este fals. Eu când am mers la Koln, am aflat că știu doar vreo 20% din adevăratul fotbal. Am avut norocul să am o anumită siguranță financiară să mă pot desprinde și să nu intru în anumite conjuncturi, să ajung apoi să fiu acuzat de diverse lucruri”, a adăugat Lupescu.