În minutul 9 al partidei, Marian Barbu a oprit temporar duelul dintre Petrolul și Dinamo.
A fost momentul în care a început show-ul pirotehnic al fanilor de la Ploiești. În peluza Petrolului s-au aprins sute de materiale pirotehnice. Multe dintre ele și-au făcut drum spre teren, iar centralul a cerut ca announcerul să transmită de urgență un mesaj către ultrași. Textul n-a avut efect pentru că spectacolul din peluză s-a oprit abia după ce fanii și-au epuizat arsenalul. Și dinamoviștii au replicat. Din sectorul lor, au zburat spre gazon câteva fumigene alb-roșii.
La Dinamo – Petrolul au asistat în jur de 10 000 de suporteri. Dinamo a epuizat toată cota de bilete care i-a fost alocată.