Are Becali un nou favorit? Dawa, scos la pauză. Gigi l-a introdus pe fotbalistul abia descoperit: „Tot auzeam de el, dar nu-l știam”
Deşi a deschis scorul în meciul contra celor de la Universitatea Cluj, Dawa a fost penalizat de patronul roş-albaştrilor.
Două greşeli pe faza defensivă l-au făcut pe latifundiar să apeleze la varianta Mihai Lixandru, fotbalistul venit în această vară de la CS Mioveni. În ciuda faptului că Dawa este unul dintre favoriţii săi, Gigi Becali a fost dezamăgit să vadă că fotbalistul camerunez a gafat la fel ca la ultimul meci în care a fost folosit, cel cu Hermannstadt, atunci când a fost eliminat.
Iar în urma erorii sale, echipa sa a ratat victoria în Ardeal. Faptul că Lixandru i-a luat locul lui Dawa nu este întâmplător. Jucătorul de 22 de ani este noul pariu al omului de afaceri, lucru anunţat în urmă cu o săptămână.
„În Lixandru îmi pun baza, o să vedeți într-un an sau doi cine va fi el. Am descoperit un jucător. Tot auzeam de el, dar nu-l știam bine”, a declarat Gigi Becali.
Îl vedea mijlocaş săptămâna trecută
Lixandru a fost trimis în teren în locul lui Dawa pe postul de fundaş central. Poziţie în teren cu care Gigi Becali nu era de acord în urmă cu mai puţin de o săptămână, după meciul cu FC Bihor din grupele Cupei României.
”Lixandru e foarte bun mijlocaș, nu are rost să fie folosit fundaș. Vom vedea unde va fi mai folositor”, era declaraţia patronului vicecampioanei.
Lixandru a debutat în prima divizie pentru Gaz Metan Mediaş, în sezonul 2021-2022. După o stagiune în care a îmbrăcat tricoul celor de la Viitorul Târgu Jiu. Probleme financiare ale medieşenilor l-au trimis la Mioveni, acolo unde a stat timp de un an şi jumătate. El are în total 2 goluri înscrie în 64 de meciuri disputate pe prima scenă a fotbalului românesc.