Americanul Maximo Carrizo (14 ani) a devenit cel mai tânăr fotbalist care semnează un contract cu o echipă din MLS, după ce a cooptat în prima echipă de la New York City FC.
Carrizo l-a depășit pe Axel Kei, care la 14 ani şi 15 zile a semnat cu Real Salt Lake, scrie Sport Bible.
Fanii s-au amuzat când au văzut că Maximo Carrizo a semnat cu New York City FC: „Arată de 8 ani”, au comentat unii dintre ei.
Mijlocașul Maximo Carrizo se află din 2018 în academia lui New York City FC. Acesta a fost recrutat după ce la vârsta de 10 ani a impresionat la echipa locală FC Westchester.
Este o onoare pentru mine și pentru familia mea să devin cel mai tânăr jucător din istoria MLS care primește un contract. New York City FC este un club incredibil, iar oamenii de aici mă ajută enorm. Le mulțumesc tuturor că au încredere în mine și că vor să mă dezvolt în continuare”, a spus Carrizo, după ce a semnat.
Carrizo a fost chemat la începutul anului într-un cantonament al celor de la New York City FC, iar acum i s-a oferit un contract profesionist.
Maximo Carrizo a semnat cu New York City FC în ziua în care a împlinit vârsta de 14 ani.
Acesta este un moment istoric pentru clubul nostru şi MLS. Este un jucător deosebit, extrem de talentat şi s-a dezvoltat bine de câţiva ani în academia noastră”, a anunţat directorul sportiv al New York City FC, David Lee.
Născut în 2008, mijlocașul Maximo Carrizo a semnat până în 2027.