Aproape o echipă întreagă, OUT de la CFR Cluj. Ce se întâmplă după plecarea lui Petrescu

Bogdan Solomon 30.06.2023, 16:26
Aproape o echipă întreagă, OUT de la CFR Cluj. Ce se întâmplă după plecarea lui Petrescu

CFR Cluj a dat startul „curățeniei” după ratarea titlului și despărțirea de Dan Petrescu. Aproape o echipă întreagă a fost pusă deja pe liber, iar lista poate continua și în perioada următoare.

CFR Cluj taie în carne vie. Aproape o echipă întreagă e OUT

După Christopher Braun, ajuns între timp la Rapid, Ze Gomes, Mihai Bordeianu și Adrian Gîdea, formația din Gruia s-a despărțit de alți patru jucători: Gabriel Debeljuh, Anton Maglica, Denis Kolinger și Karlo Brucic. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp.

„Mulțumim, băieți! Clubul nostru anunță încetarea colaborării cu jucătorii Gabriel Debeljuh, Anton Maglica, Denis Kolinger și Karlo Brucic, ale căror contracte ajung astăzi la final. Pe această cale le mulțumim tuturor pentru munca depusă la echipa noastră și le dorim multă baftă în carieră”, a transmis CFR Cluj, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Dintre aceștia, doar atacantul croat și-a găsit echipă, tot în campionatul românesc. Va evolua pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, în locul golgheterului Alexandru Tudorie, care nu a ajuns la un acord cu oficialii clubului în privința prelungirii contractului.

Și Alin Minteuan a fost pus pe liber: „Mi s-au tăiat picioarele când am aflat”

Tot în cursul zilei de vineri, 30 iunie a fost oficializată și despărțirea de Alin Minteuan, după aproape 20 de ani petrecuți în Gruia, dintre care șapte ca jucător și restul ca „secund” sau antrenor al echipelor de tineret. Decizia nu i-a picat deloc bine, întrucât primise asigurări din partea lui Andrea Mandorlini că va face parte din staff-ul tehnic.

„Mulțumim pentru tot, Alin Minteuan! Clubul CFR 1907 Cluj anunță încetarea colaborării cu antrenorul secund Alin Minteuan, al cărui contract a ajuns astăzi la final. Îți mulțumim, Alin, pentru toată munca depusă atât ca jucător, cât și ca antrenor secund al CFR Cluj și, implicit, pentru cele două decenii petrecute în mijlocul familiei noastre!”, au anunțat ardelenii.

„Mi s-au tăiat picioarele când am aflat, pentru că am muncit atâția ani la acest club. Nu mi-a plăcut faptul că cei din conducere mi-au transmis asta telefonic și nu m-au chemat la o discuție. Cu domnul Mandorlini am vorbit și inclusiv la conferința de presă a precizat că voi face parte din staff-ul său. A fost ceva frustrant. Acum caut o colaborare cu un nou club”, declara Minteuan cu doar câteva zile în urmă, conform gsp.ro.

În precedenta stagiune, acesta a făcut parte din staff-ul lui Dan Petrescu. Nu se află, însă, la prima plecare de la CFR Cluj. S-a întâmplat și în vara lui 2020, când a refuzat propunerea ca plata restanțelor să fie amânată pentru obținerea licenței.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622