„În valoare de 160 milioane de lei, proiectul prevede transformarea obiectivului într-un stadion de categoria I – nivel internațional de competiție conform regulamentului Federației Române de Fotbal referitoare la criteriile de omologare, respectiv stadion de categoria 4 conform regulamentului UEFA.Stadionul va avea tribune acoperite, cu o capacitate de 10.000 – 12.000 de locuri pe scaune, cu condiții de confort pentru spectatori și facilități pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, va mai avea săli de antrenament și recuperare pentru sportivi și terți, spații administrative, spații comerciale și de alimentație publică, parcare subterană pentru evenimentele sportive și pentru locuitorii zonei”, a fost mesajul edilului pentru fanii echipei din oraş.
Oraşul Botoşani a fost reprezentat pentru prima oară la nivelul Superligii în sezonul 2013-2014.
Atunci, echipa patronului Valeriu Iftime promova în premieră la nivelul eşalonului de elită, iar de atunci nu a retrogradat niciodată. Ba mai mult a reuşşit să îşi facă loc în unerle sezoane în topul echipelor din ţară.
Iar graţie clasărilor bune, molodvenii au reuşit şi două calificări europene. În 2015, FC Botoşani s-a duelat cu Legia Varşovia după ce a depăşit primul tur al Europa League. Apoi, în 2020 a ratat întâlnirea cu Jose Mourinho, antrenor pe atunci la Tottenham, în condiţiile în care formaţia pregătită la acea vreme de Marius Critoru a fost învinsă de nord-macedonenii de la Skhendia Tetovo.