Mircea Rednic îi anunță pe fanii celor de la UTA că vremurile în care se temeau pentru retrogradare au trecut. Sunt planuri mari la Arad și antrenorul este garantul performanței. Ce obiective a impus acesta.
Tehnicianul de 61 de ani a fost adus când echipa era în derivă, iar Rednic a reușit să salveze echipa, la baraj. Fostul dinamovist așteaptă acum sprijinul conducerii pentru a face pasul următor. Mai ales că arădenii erau considerați candidați la playoff, la începutul sezonului. Lucrurile nu au mers așa cum așteptau suporterii și conducătorii bănățenilor. Dar Rednic nu concepe ca acest lucru să se mai întâmple.
Am semnat un nou contract cu UTA, pe două sezoane. Am obiectiv clar calificarea în play-off. ontractul meu era pentru Liga 2 făcut, dar asta s-a reglat repede, pentru că am câștigat barajul. Când am stabilit clauzele din contract, mi s-a impus ca obligatoriu să am 9 jucători din Academie care să facă antrenamentul cu prima echipă, a explicat antrenorul
După un prim meci în care echilibrul a fost cuvântul de ordine (0-0), arădenii au oferit un adevărat recital în fața propriilor suporteri, scor 5-1, grație reușitelor semnate de Postolachi (16, 80), Chindriș (49, 65) și Otele (90). Pentru buzoieni a înscris Vali Alexandru, dar nu a fost altceva decât golul de onoare.
Imediat după fluierul final, Mircea Rednic le-a bătut obrazul celor care l-au considerat „depășit” prin prisma experiențelor negative trăite în ultimii ani în campionatul românesc, recunoscând, totodată, că s-a temut de un nou insucces, conștient că acesta le-ar fi dat apă la moară gurilor rele.
Sunt foarte fericit și vreau să-mi felicit jucătorii, au înțeles mesajul meu. Le-am spus să nu dezamăgim publicul și nu cred că l-am dezamăgit. Vreau să le mulțumesc pentru atmosfera foarte frumoasă pe care au creat-o, ne-au dat un imbold și am reușit să trecem peste momentele grele. O să trecem la treabă, sunt multe lucruri de pus la punct, dar e un moment atât de frumos și important încât nu vreau să vorbesc despre plecări, veniri.
Am avut o ușoară teamă când am venit, știam că, dacă Doamne ferește nu salvam echipa, începeau iar să spună că Rednic e depășit, că pe unde a fost nu a făcut treabă… Mi-am călcat peste orgoliu, pentru că am zis că n-o să mai preiau echipe din mers, pe care nu le-am format eu. Timpul fiind foarte scurt, e un risc și la vârsta mea nu trebuie să mai risc, dar acum mă bucur că am trecut peste acest pas greu. Nu doresc nimănui să ajungă în situația asta. Se poate întâmpla orice, ați văzut și celălalt meci din baraj. Cred că nici clubul, nici suporterii nu merită să fie în situația asta. Eu sunt cel care va face lotul și pregătirea, responsabilitatea va fi a mea 100%, a declarat Mircea Rednic la flash-interviu.