Apărarea lui FC Voluntari, inexistentă la golul lui Darius Olaru. Cum a deschis scorul FCSB, în meciul care poate relansa campionatul. FOTO
Darius Olaru a deschis scorul cu FC Voluntari, într-un meci care a contat pentru runda a 4-a din play-off. FCSB se poate apropia la doar cinci pași de liderul CFR Cluj.
Gigi Becali a deschis schimbarea liniilor după eșecul cu Universitatea Craiova, 0-2. Valentin Crețu, Adrian Șut și Florinel Coman au ieșit din prima echipă, iar Ovidiu Popescu, Ivan Mamut și Ianis Stoica au fost titularizați. Roș-albaștrii au avut parte de o surpriză emoționantă înaintea partidei. Mihai Neșu a venit pentru prima dată pe Arena Națională.
Darius Olaru a profitat de apărarea visătoare a lui FC Voluntari. Cum a deschis scorul FCSB
FCSB nu a mai așteptat ultimul minut de joc pentru a marca cu Voluntari, așa cum s-a întâmplat în ultimul meci direct dintre cele două echipe. Atunci, Octavian Popescu a marcat cu un șut fabulos, pe o ninsoare ca în povești.
Târnovanu a repus rapid o minge interceptată în urma unui lovituri de colț. Ovidiu Popescu a găsit o diagonală excelentă, iar Octavian Popescu a centrat din prima.
Voluntari a fost surprinsă total de rapiditatea fazei. Presat de Ivan Mamut, Briceag a sărit suib minge, care a ajuns la Darius Olaru. Mijlocașul care tocmai a debutat la echipa națională a pus latul pentru unul dintre cele mai ușoare goluri din carieră. (Min 5.).
Pentru Darius Olaru, golul lui Voluntari este al treilea din acest sezon, în care a reușit și cinci pase decisive în cele 29 de partide din campionat.
FCSB – FC Voluntari. ECHIPELE DE START:
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, I. Cristea, Vinicius, Radunovic – Fl. Tănase, Olaru, Edjouma – I. Stoica, Mamut, Oct. Popescu
REZERVE: A. Vlad, V. Crețu, A. Miron, Fl. Coman, Șut, Dumiter, V. Gheorghe, Oaidă, Cordea
ANTRENOR: Toni Petrea
FC VOLUNTARI: M. Popa – Ciobotariu, Tamaș, Armaș, Briceag – Meleke, Droppa – Ricardinho, Rață, Lopes – Nemec
REZERVE: Rîmniceanu, Al. Vlad, C. Costin, Achim, Al. Ilie, Tavares, Merloi, L. Fulop, I. Gheorghe
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
Stadion: Arena Națională (București)
Arbitri: Sebastian Colțescu, Vladimir Urzică, Ciprian Danșa