Vlad Chiricheș este din ce în ce mai aproape să plece de la Sassuolo, după trei sezoane petrecute în tricoul neroverde. Presa din Italia anunță că negocierile fundașului central român cu nou-promovata Cremonese sunt aproape finalizate.
Discuțiile dintre cele două părți au demarat în urmă cu aproximativ trei săptămâni, dar la un moment dat se părea că au intrat în impas. Au fost reluate recent, iar acum jurnaliștii de la Sky Sport Italia anunță că aproape au ajuns la final.
Ei scriu despre o propunere valabilă pe următoarele două sezoane pentru fotbalistul în vârstă de 32 de ani. Vlad Chiricheș pare că este mult mai deschis pentru o eventuală plecare de la Sassuolo față de cum era în urmă cu câteva săptămâni și din acest motiv transferul are șanse mari să se realizeze.
Vlad Chiricheș se pregătește astfel să înceapă al optulea său sezon în Serie A. Fundașul central a fost transferat în iulie 2015 de Napoli de la Tottenham în schimbul sumei de 7 milioane de euro.
După 4 sezoane petrecute lângă Vezuviu, napoletanii l-au împrumutat inițial la Sassuolo, iar ulterior l-au cedat definitiv, în septembrie 2020, pentru 9.5 milioane de euro. În total, Chiricheș a adunat peste 100 de meciuri în Serie A.
Dacă va semna pentru Cremonese, căpitanul echipei naționale a României ar putea fi coechipier în sezonul viitor cu Ionuț Radu. Portarul lui Inter este foarte aproape să fie împrumutat la echipa nou-promovată.
Ultimele informații în acest caz au fost date de unul dintre impresarii lui Radu, Oscar Damiani. Acesta a explicat că cele două cluburi au ajuns la o înțelegere în legătură cu împrumutul românului și nu mai rămâne decât ca el să își dea acordul pentru ca mutarea să devină oficială.
E un acord între Inter și Cremonese pentru împrumut. Acum el (n.r. Ionuț Radu) va trebui să decidă, pentru că el va juca, nu noi. Când va reveni în Italia, va lua decizia. Dacă va accepta, face vizita medicală și semnează contractul. El trebuie să joace. Îi place ideea de a veni la Cremonese”, este ultima declarație a lui Oscar Damiani pe acest subiect, citată de informazione.it.
La micuța formație din Cremona evoluează deja un alt jucător român. Este vorba despre Dennis Politic, mijlocașul dreapta născut la Brașov care însă a plecat de foarte mult timp în Anglia. Acolo a jucat la juniorii lui Manchester United, la Bolton Wanderers, Salford sau Port Vale.