Anunțul momentului despre „racheta” David Popovici. Programul românilor la Campionatul Mondial de Juniori, din Peru

Olteanu Ștefan 30.08.2022, 16:39
Anunțul momentului despre „racheta” David Popovici. Programul românilor la Campionatul Mondial de Juniori, din Peru

„Racheta” David Popovici (17 ani) ia cu asalt Campionatul Mondial de Juniori de la Lima, din Peru. Noua stea a înotului mondial va intra în bazin încă din prima zi, în proba de 4×100 metri liber ștafetă.

A început Campionatul Mondial de Juniori de la Lima, din Peru! „Racheta” David Popovici e gata pentru prima cursă

Marți, 30 august, a început oficial Campionatul Mondial de Juniori de la Lima, din Peru, iar toți ochii românilor și nu numai vor fi ațintiți asupra celui mai de succes înotător al momentului, „racheta” David Popovici.

Puștiul de 17 ani va concura în două probe individuale, însă astăzi va lua startul, alături de colegii săi, în cursa de 4×100 de metri ștafetă.

Proba este programată să înceapă de la ora 19:46, ora României și va putea fi urmărită exclusiv online, pe site-ul aquatics.eurovisionsports.tv/main.

De asemenea, tot marți vor mai concura și alți doi sportivi din delegația României. Vlad Stancu va lua startul în seriile probei de 400 metri liber, de la ora 17:30, iar în cazul unei eventuale calificări în marea finală, va intra din nou în bazin, miercuri dimineață, la ora 02:02.

Și, în cele din urmă, Aissia-Claudia Prescariu și Rebecca Diaconescu vor lua ambele startul în proba de 100 metri spate. Seriile vor avea loc de la ora 19:27, iar semifinalele, în eventualitatea în care acestea se vor califica, miercuri, de la 03:00.

Va avea David Popovici rival în probele de 100 metri și 200 metri liber? Ce sportivi a trimis România la Lima

David Popovici va concura la Campionatul Mondial de Juniori de la Lima în probele sale preferate, 100 metri liber, respectiv 200 metri liber. La seniori, el se poate mândri deja cu aurul european și cel mondial în probele menționate.

Mai mult, la Campionatele Europene de la Roma, David Popovici a obținut o performanță istorică pentru înotul românesc, reușind să doboare recordul mondial al probei de 100 metri liber, care data din 2009.

Ei sunt sportivii care ne vor reprezenta în Peru:

  • David Popovici (100 m liber, 200 m liber)
  • Vlad Stancu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber)
  • Bianca Costea (50 m liber, 100 m liber)
  • Patrick-Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber)
  • Rebecca-Aimeee Diaconescu (50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber)
  • Aissia-Claudia Prisecariu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate)
  • Ștefan Cozma (200 m liber, 200 m fluture)
  • Alexandru Constantinescu (50 m spate, 200 m spate)
  • Andra Denisa Gorecki (100 m fluture, 200 m fluture)
  • România va mai concura și în probele de ștafetă 4×100 m liber masculin și 4×100 m liber combinat

Fenomenul David Popovici. Ce i s-a întâmplat la Lima campionului mondial.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622