Daniel Onoriu pare urmărit de ghinion. Fostul pilot de raliuri se află în arest la domiciliu de aproape cinci luni, iar magistrații nu au de gând să îl elibereze prea curând.
Tribunalul București a decis miercuri, 12 aprilie, să prelungească măsura arestului. Decizia judecătorilor îl nemulțumește total pe Onoriu, mai ales că îl așteaptă și un proces de divorț.
Fostul pilot de raliuri Daniel Onoriu a fost arestat după ce a încălcat ordinul de restricție al soției. El stat în jur de 30 de zile după gratii, după care autoritățile au hotărât să îl plaseze în arest la domiciliu. Ceea ce îl îngrijoează acum este că instanța de judecată a decis prelungirea măsurii cu încă o lună.
Magistrații au stabilit că Daniel Onoriu va rămâne în arest la domiciliu până pe data de 10 mai, atunci când va fi un nou termen. În tot acest timp, în continuare procesul de divorț cu încă soția lui nu a început. Totuși, femeia se va rupe la un moment dat de fostul pilot, pentru că nu mai există înțelegere între ei.
”În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 204 din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat ONORIU DANIEL CĂTĂLIN împotriva încheierii de şedinţă din data de 04.04.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti- Secţia I Penală în dosarul nr. 16872/299/2023. Desfiinţează în parte încheierea atacată şi, rejudecând în fond: Admite în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin referatul nr. 11070/P/2022 din data de 31.03.2023 privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul ONORIU DANIEL CĂTĂLIN. În baza art. 222 alin. (2) şi alin.
(9) din Codul de procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu luate fa?ă de inculpatul ONORIU DANIEL CĂTĂLIN prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti nr. 847/13.12.2022, pronunţată în dosarul nr. 60593/299/2022, pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 12.04.2023 până la data de 10.05.2023 inclusiv. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 11.04.2023”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Isabela Onoriu nu a depus încă cererea de divorț, dar este nerăbdătoare să devină o femeie liberă oficial. Ea are în plan să rupă orice legătură cu fostul pilot de raliuri, însă mai are de așteptat până când în va încheia socotelile cu acesta, având în vedere problemele cu legea pe care le are încă soțul ei.
Suntem în același stadiu. Încă nu s-a dat primul termen. Ieri lui Daniel i s-a mai prelungit încă o lună arestul la domiciliu. Acum aștept și eu să se pronunțe divorțul.”, spunea Isabela Onoriu, în urmă cu câteva săptămâni, conform Spynews.ro.