Ajuns la 36 de ani, vârstă pe care a împlinit-o la sfârșitul lunii iunie, Lionel Messi a anunțat recent că a semnat cu Inter Miami.
După ce negocierile cu Barcelona nu s-au finalizat într-un mod pozitiv, starul argentinian a decis să meargă în Statele Unite, la echipa la care David Beckham, bun prieten cu Messi, este coproprietar. Doar că fostul fotbalist englez nu era la curent cu acest lucru, în momentul în care campionul mondial a făcut anunțul!
Chiar dacă avea ofertă și de la arabi, Lionel Messi i-a preferat pe americani, anunțând că pentru el nu au contat banii în alegerea făcută.
„Dacă nu am putut să revin la Barcelona, am vrut să părăsesc Europa, să ies din lumina reflectoarelor și să mă gândesc mai mult la familia mea.
Dacă ar fi fost vorba despre bani, plecam în Arabia Saudită sau în altă parte”, spunea fotbalistul argentinian.
Coproprietar la Inter Miami, David Beckham afirmă că a fost surprins să afle că Lionel Messi a anunțat public ce alegere a făcut, ținând cont că pe el nu îl anunțase încă oficial că semnează cu echipa din SUA.
„Acum câteva săptămâni m-am trezit și aveam un milion de mesaje pe telefon. De obicei nu primesc atât de multe mesaje. Dar deodată aud că Leo a anunțat că vine la Miami”, a spus David Beckham recent.
Pentru ca Messi să se simtă cât mai bine în SUA, Inter Miami i-a mai adus la echipă pe Sergio Busquets, care a jucat alături de argentinian la Barcelona, dar și pe Gerardo Daniel „Tata” Martino, despre care se spune că ar fi antrenorul preferat al fostului „Balon de Aur”.
Mai mult decât atât, este posibil ca și Jordi Alba, și el fost coleg cu Lionel Messi la FC Barcelona, să semneze cu Inter Miami.