Serena Williams a ratat calificarea în turul 2 la turneul de tenis de la Wimbledon 2022. Jucătoarea din Statele Unite a fost învinsă de franțuzoaica Harmony Tan (115 WTA), scor 5-7, 6-1, 6-7. După meci, americanca a făcut un anunț neașteptat.
Fostul lider mondial a lipsit o lungă perioadă de timp din circuit, însă este hotărâtă să lupte pentru a urca în clasamentul mondial.
După ce a fost eliminată de la Wimbledon, Serena a anunțat că va participa US Open.
Momentan vreau doar să joc, să văd cum mă simt. Cine știe ce se va întâmpla? Cu siguranță sunt foarte motivată să joc mai bine la US Open, acasă.
Fizic, m-am simțit bine. Totuși, în ultimele două puncte am suferit. Dacă nu joci în fiecare săptămână, nu ești obișnuit cu ritmul”, a declarat Serena Williams, potrivit Daily Mail.
US Open este al patrulea și ultimul turneu de Grand Slam al anului. Competiția se va desfășura în perioada 29 august – 11 septembrie.
După o absenţă de 12 luni şi unele accidentări, Serena Williams a coborât până pe locul 1204 mondial.
Sportiva din America a recunoscut înainte de participarea la Wimbledon că a avut emoții în ceea ce privește revenirea în circuit, însă ea are încredere că mai poate câștiga câteva premii mari.
Dacă am avut îndoieli cu privire la întoarcerea mea? Bineînțeles că da, ar fi necinstit dacă aș spune altfel. Din fericire, în momentul de față corpul meu se simte bine. Nu e ușor pentru că mi-a luat ceva timp să-mi revin după ultima leziune avută. Nu vreau să înnebunesc luând prea multe decizii chiar acum sau setându-mi obiective, gândindu-mă unde vreau să ajung.”, a spus Serena Williams, pentru tennisactu.net.
Serena Williams a evoluat la nivel înalt timp de mai bine de două decenii, în care a cucerit 23 de titluri de Grand Slam.