Anunțul de ultimă oră făcut de Roger Federer în legătură cu retragerea sa. „Nu pot să alerg sau să fac exerciții simple”
Roger Federer nu a mai evoluat în circuitul ATP din vara anului trecut, atunci când a ajuns până în sferturile de finală la Wimbledon. Mai mult, jucătorul elvețian ajuns la 40 de ani nu a jucat decât 13 meciuri din 2020 până în prezent.
În această perioadă el s-a confruntat cu probleme foarte serioase la genunchiul drept, din cauza cărora suferă și în prezent. Federer a suferit două intervenții chirurgicale și se află încă în perioada de recuperare.
Roger Federer a vorbit deschis despre retragerea sa din activitate
Astfel, campionul elvețian a căzut până pe locul 30 în clasamentul ATP, cea mai slabă clasare a sa din ultimii mulții ani. Mai mult, el a fost depășit recent de Rafael Nadal în clasamentul all-time al titlurilor de Grand Slam câștigate de-a lungul carierei.
Cei doi se aflau la egalitate cu Novak Djokovic în acest top, în care spaniolul s-a desprins după victoria de la Melbourne. În acest context, în ultimele luni s-a vorbit foarte mult despre faptul că Roger Federer ar avea de gând să își anunțe retragerea din activitate în perioada următoare.
Acum, marele campion elvețian a vorbit deschis despre acest subiect. Deși a recunoscut că este extrem de motivat să revină în circuitul mondial, Federer a explicat că în continuare se confruntă cu dificultăți destul de importante în ceea ce privește recuperarea sa. El a spus de asemenea că va oferi o poziție oficială legată de o eventuală retragere în aprilie sau mai.
„Acum nu pot să alerg sau să fac exerciții simple”
Simt că în aprilie voi ști mai multe, apoi voi ști ce simt fizic. Până acum nu pot să alerg sau să fac exerciții simple, sărituri, opriri și porniri de pe loc. Sper ca în câteva săptămâni să fiu bine și să pot face unele dintre aceste tipuri de exerciții. Vom vedea cum va reacționa corpul meu la aceste tipuri de situații. Aceste exerciții sunt vitale pentru a reveni pe un teren de tenis. În aprilie sau mai vom ști mai multe.
În acest moment, impulsul este acolo. Sunt foarte motivat să revin și să-mi fac treaba pe teren. M-am antrenat zilele astea la sală și mâine o voi face din nou. Muncesc cât îmi este permis. Lucrurile merg bine. Este o accidentare cu o recuperare foarte lentă. Mi-aș dori să pot reveni mai repede, dar medicii și personalul fizic îmi interzic asta pentru a evita o posibilă revenire a problemelor”, a spus Roger Federer pentru Credit Suisse.
Campionul elvețian a fost impresionat de reușita lui Rafael Nadal de la Australian Open
După ce l-a felicitat public pe Rafael Nadal pentru performanța de senzație de la Australian Open, Roger Federer a avut din nou cuvinte de laudă la adresa rivalului său, pe care îl apreciază pentru ambiția de care a dat din nou dovadă în timpul acestui turneu.
Meciul a durat prea mult, iar eu am mulți copii! Așa că nu am putut urmări fiecare punct, dar am văzut finalul și a fost ceva emoționant. A fost o victorie foarte muncită! În urmă cu câteva luni, el (n.r. – Rafael Nadal) îmi spunea că nu se simte prea bine din punct de vedere fizic. Iar acum ridică deasupra capului trofeul de la Australian Open! Visele pot deveni realitate, iar Rafa a oferit cel mai bun exemplu. Este un exemplu demn de urmat! Tenisul poate oferi povești senzaționale”, a mai spus elvețianul sursei citate.