Anunțul care i-ar putea închide lui Marius Șumudică ușa în nas. Dan Șucu: „La Rapid, toată lumea trebuie să aibă o atitudine de seriozitate”

20 03. 2024, 10:08

Dan Șucu, finanțatorul Rapidului, a fost întrebat dacă Marius Șumudică este „interzis” pe banca echipei. Șucu a ezitat să ofere un răspuns clar, dar a subliniat că își dorește pe banca echipei sale un antrenor serios, care „își vede de treabă”.

Acesta a transmis că actualul antrenor, Cristiano Bergodi, îndeplinește aceste cerințe și nu se gândește la înlocuirea italianului.

Marius Șumudică, interzis?! Dan Şucu: „Mi-aș dori să văd seriozitate în comportamentul antrenorului lui Rapid”

Şucu spune că vrea ca Rapidul să fie perceput ca o echipă foarte serioasă, doar așa își poate menține respectul față de suporterii pe care îi are.

„Nu există o astfel de abordare (n.r. ca Șumudică să fie interzis la Rapid). Eu îmi doresc pentru echipa Rapid să fie percepută ca o echipă puternică, serioasă, respectată. Comportamentul ăsta îmi trebuie la toate departamentele, inclusiv la președintele meu sau că e vorba de antrenor, de proprietar, de membru al staff-ului.

Toată lumea trebuie să aibă o atitudine de seriozitate. Mi-aș dori să văd seriozitate în comportamentul antrenorului lui Rapid.

Mi-aș dori un anumit standing, o anumită ținută, noi facem lucrurile astea împreună. (…) Noi avem un antrenor (n.r. Cristiano Bergodi) pe care îl respectăm, care își vede de treabă, care corespunde exigențelor noastre și este în clasele de performanță pe care le-am cerut”, a declarat Dan Șucu, potrivit Digi Sport.

Marius Șumudică: „Nu vin de pe stradă”

Pe de altă parte, Marius Șumudică a dezvăluit recent că își dorește să revină în antrenorat, însă a ținut să precizeze că nu va accepta nicio ofertă sub șapte mii de euro.

„În momentul de față, să fiu sincer, nu mai contează banii pentru mine. Să fiu sincer, e doar plăcerea de a antrena. E clar că nu vin de pe stradă și nu o să accept niciodată să-mi dai 5.000, 7.000 sau ceva de genul ăsta. N-o s-o fac niciodată. Nu se pune problema…

Dar dacă ajungi cu mine la o înțelegere, să văd că există un proiect ok, că vrei să facem performanță, restul nu mai contează. Din punct de federe financiar sunt ok, m-am realizat, m-a ajutat Dumnezeu.

Eu îmi doresc foarte mult să plec iarăși în străinătate. Să fiu sincer, îmi doresc foarte mult. Deja am contacte. În Turcia o să-mi fie destul de greu să mă întorc, dar cu siguranță dacă cineva va începe rău mă vor suna.

Cred că Turcia mi se potrivește, sunt un tip efervescent, câștig oamenii, dar ei trec de la o stare la alta imediat. Azi ești rege, mâine ești vai mama ta. Ești un nimeni, dacă ai pierdut un meci. Dar eu cred că voi pleca iar în Golf. La ce contacte am în momentul de față” a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

După despărțirea de Gaziantep la începutul lunii martie, Marius Șumudică a fost pe lista mai multor echipe din SuperLiga României, inclusiv Petrolul și FC Voluntari. Cu toate acestea, nu s-a auzit niciun zvon din partea Rapidului, echipa de suflet a tehnicianului.