Anunț important pentru fanii României! Când se pun în vânzare biletele la Euro și cât costă să vezi naționala în Germania
Acum că România și-a asigurat prezența la Campionatul European din 2024, suporterii așteaptă cu nerăbdare ca biletele să fie puse în vânzare. Se va întâmpla cât de curând.
Când se pun în vânzare și cât costă biletele pentru EURO 2024
Primul turneu final la care tricolorii își vor face apariția după opt ani de absență va fi găzduit de Germania, în vara anului viitor. Mai exact, în perioada 14 iunie – 14 iulie.
Calificarea tricolorilor a stârnit, evident, interesul suporterilor. Cei care doresc să urmărească din tribune meciurile trebuie să știe că biletele vor fi puse în vânzare după tragerea la sorți a grupelor, programată pe 2 decembrie. Acesta va fi cel de-al doilea lot – după cel din octombrie – și va avea în vedere țările calificate.
Fanii le vor putea achiziționa prin intermediul Federației Române de Fotbal (FRF), care le va pune în vânzare imediat după tragerea la sorţi, prin intermediul platformei sale de ticketing. Atunci vom ști nu doar adversarele, ci şi stadioanele pe care vom juca.
Cea de-a treia tranșă va fi pusă în vânzare după playoff-urile din martie, care vor decide ultimele selecționate calificate. Cele mai ieftine bilete costă 30 de euro și vizează runda preliminară, cu excepția meciului de deschidere de la Munchen (acestea costă 50 de euro), iar din optimi vom asista la o creștere a prețului fiecărei categorii.
Prețurile vor varia atunci între 50 și 250 de euro, în faza sferturilor vor fi între 60 și 300 de euro, în semifinale între 80 și 600 de euro, iar marea finală va putea fi urmărită de cei dispuși să scoată din buzunar 95 și 1.000 de euro pentru un bilet.
Preţurile biletelor la Euro 2024:
- Faza grupelor: 30 – 200 de euro (50-600 de euro la meciul de deschidere)
- Optimi: 50 – 250 de euro
- Sferturi: 60 – 300 de euro
- Semifinale: 80 – 600 de euro
- Finală: 95 – 1.000 de euro
Biletele sunt personalizate, dar pot fi returnate sau revândute
Biletele vor fi personalizate, dar UEFA va oferi posibilitatea returnării la prețurile inițiale. De asemenea, acestea vor putea fi revândute prin intermediul canalelor oficiale, ca o modalitate de combatere a pieței negre.
„Toți copiii, indiferent de vârstă, au nevoie de un bilet valabil și, prin urmare, li se alocă un loc”, a transmis forul european. Un alt amănunt important vizează persoanele cu dizabilități: vor primi un număr de bilete pentru fiecare meci, la prețul celei mai ieftine categorii, indiferent de locurile pe care le vor ocupa.