Antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, mare fan al României. Cum a fost surprins australianul în urmă cu puțin timp
De la revenirea în țară, Simona Halep este surprinsă adesea alături de cele mai dragi persoane din viața ei. De această dată și-a petrecut timpul chiar în compania antrenorului Darren Cahill. Australianul a fost surprins într-o postură inedită în România.
Antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, mare fan al României
Simona Halep încă se reface după accidentare destul de gravă suferită la Roma. Ea a ratat Roland-Garros și nu se știe încă dacă o să prindă cea mai veche și mai prestigioasă competiție de Mare Șlem. Jucătoarea de tenis a dat de înțeles că nu se va întoarce curând pe teren.
De antrenamente încă nici nu se pune problema. Așa cum a explicat și ea, „mușchiul nu este încă sudat”. În timp ce numărul 3 WTA se află în plină recuperare din cauza rupturii de la gamba piciorului stâng, colegele sale se luptă pentru marele trofeu de la French Open. Competiția se desfășoară în perioada 30 mai – 13 iunie.
Darren Cahill, antrenorul româncei a venit iar în România pentru a o susține pe Simo. Acesta este îndrăgostit de țara noastră. Drept dovadă stau pozele și filmulețele pe care le postează de fiecare dată când calcă pe tărâmul numărului 3 WTA. Simona Halep nu a putut rata momentul și a postat pe contul ei de Instagram o poză în care australianul se afla în fața unui adevărat festin.
Nimeni nu se aștepta să rateze încă un turneu, dar poate fi absenta și de la Wimbledon
Deținătoare a trofeului de la Wimbledon din 2019, Simona Halep, probabil aștepta cu nerăbdare să-și apere trofeul anul acesta. Competiția nu s-a ținut în 2020, astfel că românca este ultima câștigătoare a celei mai importante și prestigioase competiții de Mare Șlem. Cu toate că perioada de recuperare ar fi destul de mare până atunci, competiția având loc între 28 iunie-11 iulie, Simo dă semne că o să o rateze.
În 2019, atunci când a câștigat marele trofeu de la Wimbledon, Simona Halep a jucat mai întâi pe iarbă la Eastbourne. Același traseu l-a respectat și în 2017, însă anul acesta a zis pas. Potrivit sportmedia.ro, Simo a refuzat invitația de anul acesta la turneul care este programat cu o săptămână înainte de All England Club. Acest lucru înseamnă că sportiva nu știe încă dacă o să revină pe teren prea curând. Practic, apărarea trofeului de la Wimbledon este în pericol.
Simona Halep a recunoscut că suferă în această perioadă
Simona Halep a oferit primul interviu după accidentarea dură din turneul de la Roma. Campioana din 2018 de la Roland Garros recunoaște că suferă din cauză că stă acasă în mijlocul sezonului. Ea a mai vorbit și despre faptul că mușchiul ei încă nu s-a sudat și nu poate să se antreneze și nici măcar să alerge.
Sufăr puțin. Toată lumea e la turneu, iar eu sunt acasă. Va trebui să mai stau o perioada fără tenis, fără alergare pentru ca mușchiul nu s-a sudat încă
E greuț, nu sunt obișnuită să stau acasă în mijlocul sezonului și să nu fac nimic. Am acceptat această accidentare și sunt destul de pozitivă și știu că, dacă ești pozitiva și ai încredere, te poți vindeca mai repede. Am început deja procesul vindecării”, a spus Simona pentru EuroSport.
Simo spune că privește partea bună a paharului. În același timp, ea recunoaște că trebuie să se odihnească din punct de vedere emoțional și mental înainte de revenirea pe teren.