Radu Drăgușin s-a înțeles verbal cu Tottenham pentru transfer, iar contractul va fi semnat foarte curând, susține presa internațională. Un factor determinant în această mutare a fost Ange Postecoglou, antrenorul celor de la Spurs.
Fundașul român vrea să joace cât mai mult, iar înainte de acordul verbal pentru transfer oferit celor de la Tottenham, tehnicianul australian i-a transmis la telefon „tricolorului” că va ține cont de prioritatea celui ofertat, a transmis presa britanică. Astfel, este de așteptat ca Radu Drăgușin să joace încă de la bun început în „primul 11″ al echipei britanice.
Antrenorul care face senzație în Premier League i-a putut „asigura” jocuri frecvente lui Drăgușin, spre deosebire de Bayern Munchen, acolo unde concurența este deja infernală: Kim, Upamecano și de Ligt, pentru două posturi în „primul 11″. Impresarul Florin Manea a recunoscut că a purtat deja discuții atât cu antrenorul de la Spurs, cât și cu tehnicianul de la Bayern, Thomas Tuchel.
La Spurs, Romero încă este accidentat, van de Ven este „bătut în cuie” în „primul 11″, în timp ce Ben Davies și Emerson Royal sunt mai degrabă improvizații în pozițiile de fundași centrali. În plus, Eric Dier, care nu mai e fotbalistul de altădată, ar urma să ajungă la Bayern.
Ultimul jucător din România care a evoluat la Tottenham a fost Vlad Chiricheș, transferat în 2013 de la FCSB, pentru 9,5 milioane de euro. El nu a reușit să se impună în Anglia, așa că a fost împrumutat la Napoli, unde a fost mai mult rezervă, cu evoluții oscilante.