Anghel Iordănescu, moment emoționant după calificarea naționalei. „Actualul selecționer este mai bun ca mine, dar nu vreau să i se urce la cap”

Sorin Barbu 19.11.2023, 19:03
Anghel Iordănescu, moment emoționant după calificarea naționalei. „Actualul selecționer este mai bun ca mine, dar nu vreau să i se urce la cap”

Anghel Iordănescu este foarte emoționat după ce naționala României s-a calificat la Campionatul European de Fotbal cu fiul său pe bancă. Antrenorul care i-a condus pe tricolori la Mondialul din anul 1994 a spus că actualul selecționer este mai bun decât el și a dezvăluit că știa că are de gând să-l titularizeze pe George Pușcaș.

Anghel Iordănescu: „Actualul antrenor al naționalei este mai bun decât mine”

România s-a calificat după opt ani la Campionatul European de Fotbal din anul 2024, după ce a învins Israel cu 2-1. A fost un succes obținut după 30 de ani și o zi de la meciul istoric de la Cardiff, când prima reprezentativă s-a calificat la Mondialul din America. Naționala este condusă acum de Edi Iordănescu, iar atunci pe bancă a fost tatăl său, Anghel Iordănescu.

„Nici nu știu ce să spun… Este un moment fantastic al fotbalului românesc, aveam mare nevoie de acest succes. În ultima perioadă am început din nou să visăm și o să spun și eu ce a spus selecționerul care a spus că învățăm să ne bucurăm. Edi a preluat naționala într-un moment delicat, foarte greu pentru fotbalul românesc. Ratasem niște calificări, iar echipele de club au eșuat în cupele europene. A preluat o echipă națională cu multe probleme, în derivă”, a declarat Anghel Iordănescu.

„Tata Puiu” a spus care este marele merit al fiului său

Cu tatăl actualului selecționer pe bancă, naționala României a reușit o performanță superbă și a jucat în sferturile Campionaului Mondial de Fotbal. „Tata Puiu” este considerat unul dintre cei mai buni antrenori din istoria fotbalului românesc, dar este convijns că fiul său este mult mai talentat.

„Actualul selecționer îl întrece pe Anghel Iordănescu. A dovedit că este mai bun! Care sunt argumentele? Cel mai bun antrenor este cel care a obținut ultima calificare și în plus a rezolvat tot ceea ce a promis. Actualul selecționer este mult mai analitic decât fostul antrenor Anghel Iordănescu și spun asta că știu cum analizează meciurile și cum le pregătește. Spun asta cu mâna pe inimă. Și nu vreau să i se urce la cap. Este mai bun decât mine, dar nu este mai cunoscut. Știți de ce? Eu sunt și general (râde).

Am plecat în Statele Unite cu un cufăr de dosare în care erau date despre adversari, întocmite de oamenii din staff. Repet: A luat echipa într-un moment greu și a reconstruit naționala. A înțeles foarte bine că orice meci începe de la organizarea defensivă. A înțeles că are nevoie de liniște pe linia de fund. Abia acum sunt un tată liniștit”, a mai spus fostul selecționer.

Anghel Iordănescu a recunoscut că știa echipa care va juca în meciul cu Israel și este mulțumit că fiul său a fost foarte inspirat cu titularizarea lui George Pușcaș.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622