Andrei Cristea (39 de ani) a jucat și la FCSB și la Dinamo și a dat verdictul înainte de Derby de România.
Fostul atacant, care a decis să-și înceapă și cariera de antrenor – a semnat recent cu Înainte Modelu din postura antrenor-jucător, după cum ai aflat în exclusivitate din playsport.ro -, a fost de acord să prefațeze mult așteptatul meci de la final de săptămână.
Derby de România se va juca sâmbătă, 22 iulie 2023, de la 21:30, pe Stadionul Arcul de Triumf și va fi Live pe playsport.ro. FCSB ar fi vrut ca acest duel cu rivala de o viață să se joace pe Stadionul Steaua, dar cei de la CSA nu au fost de acord.
Au fost trei zile de negocieri degeaba, pentru că Florin Talpan, juristul MApN, a anunțat joi seară că de la început cei de acolo nu au dorit ca FCSB să revină în Ghencea.
În aceste condiții, aproximativ 7000 de fani vor fi în tribune la acest meci. Potrivit unui pact cu galeria roș-albaștrilor, ”câinii” vor primi un număr dublu de bilete față de cel alocat inițial potrivit normelor de 5% din capacitate, adică 600, astfel că se anunță o atmosferă de mare meci mare.
Andrei Cristea a jucat și la Steaua, actuala FCSB, și la Dinamo, astfel că este în măsură să comenteze cum crede că va fi noul episod din Derby de România.
Dublu campion cu Steaua, actuala FCSB (2004-2005 și 2005-2006), Andrei Cristea crede că echipa patronată de Gigi Becali are cele mai mari șanse să câștige titlul în acest sezon.
”A fost o mare surpriză pentru mine faptul că, în finala de la Ovidiu, Farul a reușit să o învingă pe FCSB, după ce echipa lui Gică Hagi a fost condusă cu 2-0.
Cred că totuși, anul acesta, FCSB se va revanșa și va câștiga campionatul după cei opt ani de așteptare. Echipa este acum omogenă iar transferurile au fost făcute inspirat”, a spus Cristea, într-un interviu exclusiv acordat pentru playsport.ro.
Fost golgheter al lui Dinamo și al României în sezonul 2009-2010, Andrei Cristea a fost fanul echipei lui Burcă în barajul pentru promovarea în Superliga.
”M-am bucurat din tot sufletul pentru Dinamo. A fost o performanță incredibilă a jucătorilor, a antrenorului Ovidiu Burcă să reușească promovarea după un singur an în Liga 2, în condiții atât de dure.
Au învins o echipă de nivel mai bun, mă refer la FC Argeș, într-un baraj de povestit nepoților.
Ghezali a fost magnific iar Bani și-a arătat clasa. Sper ca Dinamo să reziste în prima ligă și să revină cât mai curând acolo unde îi este locul” a mai spus Cristea.