Andrei Burcă pleacă de la CFR Cluj! Suma de transfer: aproximativ două milioane de euro. Cine oferă acești bani

21 06. 2021, 11:38
Andrei Burcă pleacă de la CFR Cluj! Suma de transfer: aproximativ două milioane de euro. Cine oferă acești bani (Photo by Mircea Rosca/MB Media/Getty Images)

Andrei Burcă a decis ce va face în sezonul următor. Din păcate, formația antrenată de Marius Șumudică va rămâne fără stâlpul apărării în perioada urmăroare. Fundașul lui CFR Cluj a primit o ofertă greu de refuzat. Suma de transfer este de aproximativ două milioane de euro. Cine oferă acești bani?

Andrei Burcă pleacă de la CFR Cluj!

Andrei Burcă, fundașul central în vârstă de 27 de ani al lui CFR Cluj, a luat o decizie prin care i-a surprins total pe fanii noii campioane a României.

CFR Cluj a obținut, recent, cel de-al patrulea titlu consecutiv și al șaptelea din istoria sa, după cele din 2008, 2010, 2012, 2018, 2019 și 2020. Formația din Gruia a devenit noua ”campioană a provinciei”, depășind-o pe UTA Arad (6) în ceea ce privește campionatele cucerite. Chiar și așa, Andrei Burcă pleacă de la CFR Cluj! Formația antrenată de Șumudică plănuieşte să-l vândă pe fundașul central în vârstă de 28 de ani în perioada imediat următoare.

Suma de transfer: aproximativ două milioane de euro

În doi ani, de când joacă la echipa clujeană, Andrei Burcă și-a crescut cota, în special prin evoluțiile din cupele europene, unde a fost remarcat de mai mulți scouteri. Cele șase selecții la echipa națională au mai ridicat și ele cota jucătorului adus de la FC Botoșani, iar Burcă pare că a devenit cel mai cautat fundaș din România. După doi ani în care a fost om de bază la CFR, apărătorul le-a transmis conducătorilor din Gruia că vrea să plece în străinătate și se pare că există oferte clare pentru el.

Suma oferită pentru Andrei Burcă este una importantă. Este momentul potrivit pentru transfer, mai ales că CFR Cluj a luat din nou titlul, cu Burcă titular ca fundaş central. 1,8 milioane de euro este gata să dea o echipă din Golf, conform DigiSport. Totul se va definitiva însă abia după ce jucătorul ardelenilor se va reface, după accidentarea suferită la echipa naţională.

Cine oferă acești bani

Deocamdată, nu a fost dezvăluit numele echipei care oferă acești bani. Se presupune însă că este din Arabia Saudită, pentru că în acest moment este campionatul care încă îşi permite să investească asume atât de mari, mai ales că Andrei este fundaş.

În ciuda chiar faptului că s-a aflat printre privilegiaţii cu contracte decente şi cu bonusuri importante pentru performanţele obţinute, Andrei Burcă vrea să plece în străinătate.

Îmi doresc foarte mult să plec în această vară, sunt discuții. Sper să câștigăm campionatul și apoi vreau foarte mult să plec. Aștept ofertele! Discuțiile sunt deja. Sper să iau cea mai bună decizie. Contează mult echipa naționala, e cel mai important lucru pentru mine.”, a declarat Burcă, înaintea finalului de sezon.

Al Ain și-a arătat și ea interesul față de serviciile sportivului legitimat la CFR Cluj. Rămâne însă de văzut unde va ajunge în cele din urmă fundașul lui CFR Cluj.