„Urecheat” de Edi Iordănescu, Andrei Borza a fost prezent în conferința de presă premergătoare meciului Universitatea Craiova – Rapid din următoarea etapă a playoff-ului, prilej cu care a vorbit despre escapada nocturnă de la Iași.
Cu o lună în urmă, chiar în noaptea în care echipa sa a pierdut în fața Politehnicii, scor 1-3, fundașul a petrecut alături de Alexandru Albu într-un club din oraș. Ambii au fost excluși din lot și au primit amenzi usturătoare, dar au revenit după o singură partidă.
De atunci, giuleștenii au mizat pentru flancul stâng al apărării pe Robert Bădescu, ale cărei prestații au fost excelente, iar la mijlocul terenului a evoluat Jakub Hromada, slovacul împrumutat de la Slavia Praga.
Borza a început discursul prezentându-le scuze colegilor, staff-ului tehnic, oficialilor și suporterilor giuleșteni, apoi i-a dat dreptate selecționerului și a promis că va munci din greu pentru a face uitat incidentul.
„S-a întâmplat acum o lună. Îmi pare rău, e primul interviu de atunci. Îmi pare rău pentru staff, pentru colegi, pentru conducere, pentru suporteri. Vreau să uit cât mai repede acel episod. Am făcut o greșeală, iar acum vreau să mă gândesc la prezent și la viitor.
Îl înțeleg (n.r. pe Edi Iordănescu). Nu ai voie să faci așa ceva dacă vrei la echipa națională. Îmi pare nespus de rău și față de dumnealui. Eu vreau să muncesc și să arăt tuturor că sunt cel mai bun.
Sunt tânăr. Până acum, da, e cel mai mare regret al meu și îmi pare nespus de rău. Sunt la început de carieră, joc de doi ani la echipe de seniori. Mă vedeam foarte sus și, așa cum am urcat, am coborât extrem de rapid”, au fost cuvintele rostite de Borza.
Înaintea amicalului cu Columbia, Edi Iordănescu i-a transmis un mesaj ferm tânărului jucător al Rapidului: va reveni în circuitul echipei naționale doar dacă își va revizui comportamentul.
„Nu pot să trec cu vederea ce a făcut Borza. Nu pot să accept ce a făcut Borza și nu voi tolera astfel de comportamente la echipa națională. Să se hotărască ce vrea de la el, de la cariera lui și dacă mai vrea la națională”, a spus selecționerul.