Andrea Mandorlini a oferit primele declarații după ce a ajuns la Cluj pentru a semna cu CFR.
CFR Cluj a rămas fără antrenor, după plecarea lui Dan Petrescu, care a semnat, în Coreea de Sud, cu Jeonbuk.
Andrea Mandorlini s-a declarat fericit pentru faptul că a revenit la Cluj, însă, totodată, recunoaște că negocierile cu CFR nu s-au încheiat. Tehnicianul italian a mai dezvăluit faptul că a fost contactat de Ciprian Deac, pe care l-a antrenat în primul său mandat la CFR, în perioada noiembrie 2009 – septembrie 2010.
„Am avut doar discuții cu clubul, care încă nu s-au încheiat. Am mai fost aici acum mulți ani și mă bucur de această revenire. Sunt bucuros să fiu aici, însă vom vedea dacă se vor finaliza negocierile.
Nu pot face comparații cu echipa de atunci și cea de acum. Vom vedea, cel mai mult contează prezentul și viitorul. Am vorbit cu Răzvan Zamfir și cu noul președinte. Mi-a trimis Deac un mesaj și am discutat cu Mara, pe care i-am antrenat la CFR. Cipri încă joacă, iar Mara am aflat că e oficial al clubului.
Nu am venit încă cu staff-ul, sunt alături de fiul meu. Nu s-a semnat nimic, încă suntem în discuții. Suntem amândoi aici pentru a vorbi cu cei din club, vedem care sunt condițiile. Rămâne să mai negociem”, a declarat Andrea Mandorlini, în această dimineață, potrivit sport.ro.
Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, Andrea Mandorlini urmează să semneze un contract valabil pentru un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă unul.
Sursa citată mai notează că Mandorlini ar urma să se bazeze, la CFR Cluj, pe portarul Simone Scuffet, conaționalul său.