Andrea Compagno, la Dinamo! Mutarea bombă pregătită de „câini”, confirmată de Andrei Nicolescu
Trecut „pe linie moartă” de Gigi Becali, Andrea Compagno ar putea ajunge la Dinamo. Andrei Nicolescu a dezvăluit că a purtat discuții în acest sens cu oficialii FCSB-ului.
Formația din Ștefan cel Mare are cel mai slab atac din Superliga – 14 goluri marcate – și caută cu disperare un nou atacant. Toate discuțiile purtate până acum s-au soldat cu refuzuri.
Andrea Compagno, dorit de Dinamo. Andrei Nicolescu a confirmat discuțiile
Cotat la 2,3 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Compagno a fost golgheterul FCSB-ului în stagiunea precedentă, dar între timp a intrat într-un con de umbră. Doar de 4 ori și-a trecut numele pe lista marcatorilor în cele 23 de meciuri pe care le-a bifat, majoritatea din postura de rezervă.
Andrei Nicolescu a discutat deunăzi cu managerul general al vicecampioanei, Mihai Stoica în vederea unui posibil transfer al italianului la Dinamo și are de gând să insiste. Cu atât mai mult cu cât Gigi Becali s-a arătat dispus să-l cedeze chiar și în schimbul a 150.000 de euro.
„Ne dorim un atacant, am avut niște ținte, dar se pare că au fost un pic prea sus pentru situația lui Dinamo de acum, nu am putut să le închidem și asta a complicat situația. Ne-am reorientat, avem o nouă listă și negociem. Am fost aproape de doi atacanți, dar au fost diferențe de nivel, unul a fost Drmic de la Dinamo Zagreb, a apărut în presă. Celălalt mai avem o speranță, nu vreau să zic numele, poate iese ceva.
Am avut o discuție cu Mihai Stoica despre Compagno, acum două zile cred că situația lui era alta, dar știam că are ofertă și că va pleca afară. Nu știam situația asta nouă (n.r. că Gigi Becali i-a scăzut prețul), o să reluăm discuțiile. Dacă ne interesează, ne-am putea asuma salariul lui. Ne-ar ajuta, am avea o nouă soluție în fața porții, acolo nu suntem eficienți”, a declarat administratorul special al „câinilor roșii” pentru fanatik.ro.
Ghezali pleacă în Grecia
De asemenea, acesta a dezvăluit că Lamine Ghezali va evolua în Grecia, pentru liderul eșalonului secund, Levadiakos, care va plăti în schimbul său 500.000 de euro. Dinamo va păstra și procente dintr-o viitoare mutare.
„Lamine are o foarte mare contribuţie la ceea ce a însemnat promovarea de anul trecut. Suntem recunoscători pentru ceea ce a făcut. I-am dat toate opţiunile să ne arătăm respectul pentru el. I-am dat posibilitatea unui transfer definitiv, păstrăm un procent dintr-un viitor transfer.
Din clipă în clipă aşteptăm şi actele semnate. Cifrele de anul ăsta nu ne-au ajutat nici pe noi, nici pe el. Noi credem că are un potenţial şi am vrut să îl ajutăm să redevină Ghezali pe care l-am văzut în playoff-ul din primăvara anului trecut. Aici era clar că ceva îl opreşte să îşi arate valoarea”, a spus Nicolescu.