Toată lumea s-a grăbit să-i felicite şi să le ureze să fie părinţi cât mai buni, dar cuplul format din Andra Teodorescu şi Daniel Pancu neagă varianta conform căreia iubita fostului rapidest ar fi însărcinată.
Andra a declarat pentru impact.ro că cei din jurul ei au tras o concluzie greşită după cel mai recent control ginecologic al său.
Trebuie să vă spun că nu sunt însărcinată. Am văzut că mulţi s-au grăbit să anunţe ştirea cum că vom fi părinţi, dar, momentan, nu este cazul. Pur şi simplu, nu sunt însărcinată. Cel mai recent control al meu a făcut lumină în acest caz”, a declarat Andra Teodorescu în exclusivitate pentru impact.ro.
Ea recunoaşte că lumea a tras concluzia greşită poate şi din pricina faptului că are “o mică burtică”.
Da, recunosc, am parcă un început de burtică, dar mi se trage de la faptul că m-am îngrăşat puţin. Asta, deşi fac constant sport, şi eu, şi Daniel. Aproape zilnic merg la sală şi încerc să am grijă de silueta mea, dar uneori mai apar şi mici impedimente”, a adăugat Andra.
Cea care i-a cucerit inima unuia dintre idolii tribunelor giuleştene a dat asigurări că cei doi nu renunţă la planul de a deveni părinţi.
Copilul o să urmeze. E un lucru firesc în relaţia noastră şi nu văd de ce povestea noastră de dragoste s-ar scrie diferit”, mai spune aceeaşi Andra Teodorescu.
Ajunsă la 43 de ani, Andra Teodorescu e astăzi un cunoscut om de afaceri, ea având câteva firme ce organizează diverse evenimente publice. Spre exemplu, în 2019, firma ei a organizat “Zilele Bucureştiului”, una dintre cele mai spectaculoase manifestări de gen înainte ca actuala pandemie să pună în surdină aproape totul.
Andra Teodorescu şi Daniel Pancu au avut o istorie personală destul de zbuciumată. Cei doi se cunosc de aproape două decenii, dar de actualele clipe frumoase împreună se bucură de mai puţin de doi ani. Şi asta fiindcă după un prim moment de tandreţe cei doi s-au despărţit.
Acum construim şi recuperăm timpul pierdut. Aş putea să vă spun că ne iubim şi mai mult şi că Daniel e un bărbat romantic, care-mi aduce aproape în fiecare zi buchete de flori. Dar mă opresc aici, fiindcă unele lucruri ţin strict de intimitatea noastră”, ne-a încredinţat aceeaşi Andra Teodorescu.
Actuala iubită a lui Daniel Pancu a fost unul dintre primele fotomodel din România, fiind foarte bine cotată, lucru care a propulsat-o inclusiv în paginile revistei “Playboy”, în urmă cu mulţi ani.
La rândul său, Daniel Pancu a trecut printr-o căsnicie de peste zece ani cu Mihaela Stanciu, sora fostului său coleg de la Rapid, Nae Stanciu, de care s-a despărţit în 2019. Pancu, care va împlini luna viitoare 44 de ani, are déjà din această căsătorie doi copii, o fată şi un băiat. El a reluat anul trecut relaţia cu Andra, care nu a ezitat să-i fie alături chiar şi la Iaşi, acolo unde Daniel Pancu a petrecut câteva luni bune, în postura de antrenor principal al echipei moldave, astăzi retrogradată în liga a doua fotbalistică a ţării. ț