Anamaria Prodan l-a lovit pe Reghecampf unde îl doare mai tare. Decizie radicală a impresarei
Anamaria Prodan a luat o decizie radicală, în plin scandal de divorț cu Laurențiu Reghecampf. Femeia s-a aflat în ultima perioadă în prim-planul presei din România, ca urmare a problemelor din căsnicie, iar acum a anunțat că va părăsi definitiv România. Totul, spre binele lui Bebeto. Impresara nu vrea ca fiul ei să aibă de suferit din cauza ”greșelilor” pe care le-a făcut antrenorul Universității Craiova.
Ana Maria Prodan se mută definitiv din România
Anamaria Prodan a anunțat că își va lua fiul și va pleca din România. Cei doi vor locui în Statele Unite ale Americii și la Dubai, acolo unde fiica regretatei artiste Ionela Prodan deține o casă. Mai mult, impresara a anunțat că fiul său și al lui Laurențiu Reghecampf, Bebeto, va studia pe viitor în SUA.
Ana Maria Prodan a locuit în Las Vegas și pe timpul primului ei mariaj, cu fostul baschetbalist Tibi Dumitrescu. De data aceasta, însă, ea susține că este alegerea lui Bebeto să plece din țară. Se pare că puștiul se teme că va fi batjocorit de copiii răutăcioși.
Noi o să ne mutăm în America, dar o să stăm și la Dubai. Bebe (n.r. Laurențiu Reghecampf junior) o să meargă pe urmele surorilor lui, care la 14 ani au făcut Boarding School în America. El își dorește să plece pentru că lumea e rea, copiii sunt răi, oamenii vorbesc, așa că mai bine pleacă. Vrem să trăim frumos, fără să dăm peste niște neaveniți fără școală, care vin să comenteze.”, a spus Anamaria Prodan în cadrul unei emisiuni de la Kanal D.
În ce a investit Anamaria Prodan un milion de euro
După confirmarea divorțului de Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan s-a concentrat pe afaceri. În această perioadă, impresara se află în Dubai. Ea a anunțat deja că a investit acolo un milion de euro într-o nouă afacere de succes.
De asemenea, Anamaria Prodan și-a deschis un magazin în care comercializează băuturi alcoolice.
Suntem mândri că am pus prima piatră de temelie a acestei monede virtuale, iar mândria și mai mare este că este făcută de un român și promovată aici de Eduard Irimia! Să ajungi aici, să faci un eveniment de grandoarea asta și să ai ca invitați familia regală și șeicii din Dubai este ceva unic.
Aici sunt multe oportunități. Acum am tot timpul din lume să mă ocup de așa ceva, pentru că trebuie să fac avere pentru copiii mei. Așa cum mama mea a făcut. Sunt primul investitor, un milion de euro am investit!
Este o monedă în care eu cred. O monedă la care am asistat de la facere, o monedă care îți oferă un payback cumva. O monedă pe bază de piramide, dar care niciodată nu o să se prăbușească. Trăim în secolul acesta, încet-încet lumea se mută în virtual și trebuie să ținem pasul.”, a declarat Anamaria Prodan, pentru click.ro.