Analiza presei italiene asupra naționalei României. Cum au fost descriși ”tricolorii” în doar trei cuvinte

Bogdan Solomon 08.06.2024, 23:54
Analiza presei italiene asupra naționalei României. Cum au fost descriși ”tricolorii” în doar trei cuvinte

Presa italiană a analizat echipa națională a României înaintea Campionatului European din Germania. Doar trei cuvinte au fost folosite pentru a descrie situația pe care aceasta o traversează.

Adversara din primul meci, programat luni, 17 iunie, pe Allianz Arena, este Ucraina. Din grupa E mai fac parte Belgia, pe care favoriții o văd drept favorită certă, dar și Slovacia.

Presa italiană a analizat naționala României în trei cuvinte: „O posibilă Cenușăreasă”

După amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, ambele încheiate la egalitate, 0-0, italienii au tras concluzia că naționala României se apropie cu pași repezi de finalul unui ciclu, iar jocul prestat nu o îndreptățește să spere la rezultate notabile în turneul final.

În articolul publicat de tuttomercato.web a fost făcută, însă, o paralelă cu generația din 2004 a Greciei, care reușea să câștige competiția, deși nimeni nu-i dădea șanse. De asemenea, s-a amintit că tricolorii au avut un parcurs excelent în preliminarii, calificându-se de pe prima poziție, fără înfrângere și cu doar patru goluri primite.

„Pare o echipă veche, uzată, la finalul ciclului ei. Asemănătoare cu Grecia în 2004 care a surprins pe toată lumea. Ei bine, România chiar arată ca o posibilă Cenușăreasa, dar nu a pierdut niciun meci în turul de calificare.

Adversară principală a fost Elveția, cu care a făcut egal în prima manșă și a obținut o victorie în retur. O apărare care a primit doar patru goluri, cu Drăgușin la comandă, în timp ce la mijloc căpitanul Stanciu a fost susținut de Răzvan Marin sau Cicâldău”, a scris sursa citată.

Edi Iordănescu i-a ignorat pe Alex Mitriță și Louis Munteanu

Imediat după meciul cu Lichtenstein, Edi Iordănescu a anunțat lotul pentru Euro 2024, format în proporție covârșitoare din jucătorii care au evoluat în campania de calificare. Au fost ignorați Alex Mitriță și Louis Munteanu, decizii care au stârnit reacții din partea oamenilor de fotbal.

Helmut Duckadam, spre exemplu, nu a fost surprins de modul în care selecționerul a ales să abordeze turneul final, dar a opinat că atât mijlocașul Universității Craiova, cât și atacantul împrumutat în precedenta stagiune la Farul meritau să primească telegramele de convocare.

„Eu am spus-o cu luni în urmă că așa se va întâmpla. Am spus că Edi Iordănescu va merge 95% cu jucătorii care l-au ajutat pentru calificare. Ar fi doi jucători care lipsesc (n. r. Mitriță și Munteanu). Nu prea sunt alții. La CFR Cluj sunt fundași centrali străini. La FCSB e la fel. La cine ai renunța?”, a spus fostul mare portar, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622