Ana Maria Brânză, prima apariție publică după ce s-a aflat că divorțează de soțul care ar fi înșelat-o: „Ce ar mai fi viața fără povești”

Alex Cazacu 09.01.2024, 14:26

Lumea sportului a fost șocată la început de an, atunci când au apărut informații cu privire la divorțul dintre Ana Maria Brânză și Pavel Popescu. Aceștia erau căsătoriți de aproape un deceniu. Ulterior a venit și prima reacție a fostei sportive de performanță. Ce se întâmplă între cei doi, puteți afla în continuare.

Ana Maria Brânză, prima reacție după ce s-a aflat că divorțează de soțul ei

La început de an, Ana Maria Brânză a decis să rupă relația cu soțul ei, fostul poloist Pavel Popescu. Acesta din urmă ar fi călcat strâmb, iar fosta sportivă nu a dorit să treacă peste cele întâmplate. Prin urmare, cei doi și-au șters imaginile comune de pe rețelele sociale, iar divorțul ar urma să se oficializeze la notar.

După o bună perioadă în care nu a fost prea activă pe social media, Ana Maria Brânză a revenit pe Facebook. Fosta sportivă a postat un mesaj cu subînțeles. Mai precis, ea a dat de înțeles că totul este în regulă, chiar dacă au apărut unele probleme în ultima vreme.

”Nu știu despre voi, dar pentru mine a fost zi cu zâmbet, soare și culoare… plus un ceai de mușețel la #mnac și povești, căci ce ar mai fi viața fără povești. Am făcut ceva greșit până acum de am ratat tot ce s-a întâmplat la MNAC Bucharest, dar promit că nu se mai întâmplă”, a scris Ana Maria, publicând și câteva imagini în care zâmbește.

De ce s-ar fi despărțit cei doi

Potrivit informațiilor apărute în presa tabloidă, multiplă campioană mondială și europeană la spadă ar fi părăsit căminul conjugal în primele zile ale acestui an. Ana Maria Brânză ar fi plecat de acasă din cauza problemelor pe care le avea cu soțul ei. Atât ea, cât și Pavel Popescu și-au șters pozele comune de pe rețelele sociale.

Se pare că fosta sportivă nu a putut să treacă cu vederea faptul că partenerul ei de viață a călcat strâmb. După cum vă spuneam, Ana Maria ia în calcul să divorțeze legal de Pavel Popescu. Cei doi și-au unit destinele în 2015, însă formau un cuplu de trei ani la acea vreme. Erau văzuți ca un cuplu solid, așa că nimeni nu se aștepta ca mariajul lor să se destrame.

În vară, Ana Maria susținea că a avut mereu sprijin din partea partenerului său. Ba chiar mai mult de atât, ea i-a fost tot timpul alături antrenorului secund al echipei naționale de polo feminin. Cu toate acestea, Pavel s-ar fi aruncat în brațele unei alte femei, după cum scriu cei de la Cancan.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622