Karim Benzema va depune plângere împotriva lui Gerald Darmanin, Nadine Morano și Valérie Boyer
Anunţul oficial a fost transmis chiar de către avocatul internaţionalului francez, Hugues Vigier, ca urmare a reacţiilor negative apărute după declararea sprijinului public pe care Benzema l-a acordat civililor din Palestina, care în prezent se află în stare de război, Israel şi Hamas, precum şi atunci când s-au produs cele două atentate islamiste în Europa (vineri în Franţa şi marţi în Belgia).
„Nu putem accepta ca cei care guvernează să creadă că sunt autorizaţi să facă ceva din pur oportunism”, a spus avocatul, care a oferit asigurări că urmează să-l denunţe pe Darmanin pentru „defăimare, chiar insultă publică”, având în vedere notorietatea lui Benzema, care joacă în prezent la Al-Ittihad din Arabia Saudită.
Karim Benzema a fost insultat grosolan în 5 limbi diferite după mesajul postat în legătură cu războiul din Israel.
Karim Benzema, atacantul cu 97 de selecţii în naţionala Franţei, a luat decizia de a o denunța pentru defăimare pe eurodeputata Nadine Morano, membră a partidului Les Republicains. Morano a declarat că fotbalistul este „un element al propagandei Hamas”.
O altă senatoare din acelaşi partid, Valérie Boyer, a solicitat ca lui Benzema să i se retragă cetăţenia franceză. Acesta s-a născut în Franţa, dar deţine și paşaport algerian, din partea familiei sale.
„O astfel de măsură este imposibilă pentru că este nativ francez, cu unul dintre părinţii săi care este de asemenea francez. Asta aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în Germania nazistă”, a menționat Vigier, avocatul lui Benzema, care a depus o plângere şi împotriva Valeriei Boyer.
Există surse din Ministerul de Interne care au justificat acuzaţiile lansate de Darmanin și au făcut referire la situaţii controversate, în care superstarul francez a fost implicat, precum refuzul sau de a cânta La Marseillaise înainta meciurilor selecţionatei Franţei sau „prozelitismul” său pe reţelele de socializare „în favoarea religiei musulmane”, conform presei din Hexagon.