Amenințare directă pentru Simona Halep. Numărul 1 mondial i-a pus gând rău „reginei de pe zgura de la Roland Garros”

Moldoveanu Camelia 16.05.2022, 12:29
Amenințare directă pentru Simona Halep. Numărul 1 mondial i-a pus gând rău „reginei de pe zgura de la Roland Garros”

După câștigarea marelui trofeu de la Roma, Iga Swiatek a avut un mesaj pentru Simona Halep și restul adversarelor. Liderul WTA se pregătește interns pentru Roland Garros.

Mesaj puternic transmis de liderul WTA. Simona Halep, amenințată direct

Iga Swiatek are tenisul mondial la picioare. Poloneza nu a avut milă de tunisianca Ons Jabeur și a câștigat a doua finală consecutivă la Foro Italico, scor 6-2, 6-2. În urma victoriei de la Roma, Swiatek ajunge la 28 de victorii consecutive în circuitul WTA.

Pentru această victorie, liderul WTA a încasat un cec în valoare de 332.260 de euro. Însă Swiatek își dorește să câștige turneul de Grand Slam de la Roland Garros (22 mai – 5 iunie). Aceasta a transmis un mesaj puternică adversarelor sale, inclusiv româncei Simona Halep:

„O să sărbătoresc cu mult tiramisu! Ne vedem la Roland Garros!”, a fost reacția Igăi în timp ce-și ținea trofeul de la Roma în brațe.

Tunisianca Ons Jabeur a încasat și ea un cec de 195.813 de euro, însă experiența acumulată pe teren este cea mai valoroasă:

Am avut un parcurs grozav până acum pe zgură… Voi învăța din acest meci și voi merge înainte!”, a spus Jabeur la ceremonia de decernare a trofeului.

Românca are probleme grave de sănătate

Se pare că Simona Halep nu scapă de ghinion nici în 2022 și recent a aflat că are probleme grave de sănătate. În duelul cu Danielle Collins, din turul doi al turneului de la Roma, Simona Halep a alunecat pe zgură în primul set și și-a sucit glezna. Accidentarea ei a părut a fi una groaznică pe moment, însă după câteva clipe pe care le-a petrecut la marginea terenului, Halep a revenit și a putut să continue jocul. Totuși, nivelul ei a scăzut constant și Collins a învins-o în două seturi, scor 7-6, 6-3.

După eliminarea de la Roma, Simona Halep a revenit în țară. Însă, a petrecut pe teritoriul României doar câteva zile, deoarece a zburat de urgență în Franța.

Potrivit ProSport.ro, accidentarea Simonei Halep este mai serioasă decât se aștepta sportiva. Detaliul pozitiv este dat de faptul că ligamentele gleznei nu sunt afectate în niciun fel. Totuși, Halep resimte o ușoară sensibilitate la nivelul gleznei afectate, care este și puțin umflată. Astfel, a preferat să zboare în avans la Nisa, în Franța, unde va efectua mai multe tratamente de recuperare sub coordonarea mediului fizioterapeut Candice Gohier, specializat la „Institut de Formation en Masso-Kinesitherapie de Breck-sur-Mer”.

Conform sursei citate, Simona va rămâne la Nisa până marți, 17 mai, după care va zbura la Paris, unde va începe antrenamentele pentru Roland Garros. Grand Slam-ul francez este programat în intervalul 22 mai – 5 iunie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622