”Am vrut să-l omor”. Cristiano Bergodi, scos din sărite de un fotbalist la meciul cu Iași

09 10. 2023, 12:01

Rapid a câștigat meciul cu Poli Iași, scor 3-2, din etapa 12 a Superligii, dar giuleștenii au avut emoții pe final. La scorul de 3-2, într-o atmosferă caldă, tipică Giuleștiului, elevii lui Cristiano Bergodi (58 de ani) au jucat puțin și pentru public, spre disperarea celor din staff.

La un moment dat, Cristian Albu (30 de ani) a dat o pasă cu călcâiul, undeva la mijlocul terenului, care nu și-a atins ținta. Când a văzut întreaga fază, Bergodi a fost un car de nervi.

”Am vrut să-l omor pentru acea fază. Noi avea 3-2, luptam să mai dăm un gol, ca să închidem meciul și el era cu călcâie. Nu-mi venea să cred.

La final, chiar l-am întrebat pe Albu ce a fost acolo și mi-a spus: am vrut să fac si eu puțin spectacol. Atunci am râs și eu dar nu cred că va mai face”, a spus Bergodi, la Fanatik.

Au dat 200 000 de euro pe el, dar îl țin spectator. Ce se întâmplă cu „Faraonul” Rapidului, la 3 luni de la venirea în Giulești: „Încercăm să-l luăm”

Rapid a plătit 200.000 de euro în schimbul său, dar nu l-a folosit deloc. Au fost oferite ultimele detalii despre „Faraonul” El Sawy, la trei luni de când a sosit în Giulești.

În iunie 2023, alb-vișiniii băteau palma cu Csikszereda în privința transferului lui Omar El Sawy, tânărul cu origini egiptene considerat unul dintre liderii generației sale. Mutarea – anunțată în exclusivitate de PlaySport – s-a realizat în schimbul a 200.000 de euro, urmând ca formația din eșalonul secund să primească alte 200.000 în cazul unor performanțe individuale, dar și de club.

Trei luni mai târziu, acesta n-a bifat, însă, nici măcar un meci la echipa mare, sub comanda lui Cristiano Bergodi. Doar în două rânduri s-a aflat pe banca de rezerve, în partida de Cupă cu FC Botoșani și în cea cu Poli Iași din Superliga.

Pentru a-și întări compartimentul ofensiv și a-i oferi șansa de a evolua, ciucanii au încercat să-l împrumute până la finalul sezonului. Robert Csikszereda a recunoscut discuțiile purtate cu Bergodi pe marginea subiectului.

„Marcăm foarte puțin, este adevărat, este marea noastră problemă. De aceea am vorbit cu Cristiano Bergodi să îl luăm împrumut pe Omar El Sawy. Ne-ar fi ajutat, dar ar fi fost bine și pentru jucător că putea evolua la un nivel bun”, a declarat tehnicianul celor de la Csikszereda, la Metropola TV.

L-a refuzat pe Hagi pentru a juca în Giulești

În stagiunea trecută, prima pentru el la nivel de seniori, Omar El Sawy a bifat 21 de meciuri și a înscris un gol, cifre cărora li se adaugă două prezențe și un gol în Youth League, plus selecții la loturile naționale de juniori. Gică Hagi l-a dorit insistent, dar s-a văzut refuzat.

„A fost un moment care a rămas întipărit în mintea mea și a părinților, iar faptul că am semnat contractul și am ajuns aici e un motiv în plus de bucurie. Am stat mult cu gândurile mele și am realizat că am treabă multă. Faptul că există această provocare în fața mea este cea mai mare bucurie pentru mine.

Sunt o persoană căreia îi place să-și împingă limitele. Târgu Mureș nu e un oraș foarte mare, a fost o surpriză mare pentru ei. Nimeni nu se aștepta să ajung la un club de Liga 1 și asta mi-a dat o satisfacție mai mare”, spunea mijlocașul ofensiv în primul interviu din postura de jucător al alb-vișiniilor.