Ionuț Lupescu vrea să intre în politică.
În prezent, Ionuț Lupescu este președinte de onoare la CS Dinamo, echipă aflată în liga a 3-a.
Ionuț Lupescu susține că se gândește serios să-și înceapă cariera de politician. Ba mai mult, acesta spune că deja a luat legătura cu mai multe partide.
„Am spus că vreau, la vârsta asta pe care o am, cred că e o vârstă bună să intru în politică. Dar nu orice, adică eu îmi știu lungul nasului și încerc să ajut acolo unde cred eu că am o expertiză și am o experiență. Având acești aproape 10 ani la UEFA, în care am făcut relații internaționale, la secția de fotbal Europa, așa cum sunt 22 de comisii sau mai multe, cred eu că mi-ar plăcea să îmi aduc contribuția și ca un euro-parlamentar. Dar asta e tot, nu am alte visuri de a ajunge…
Spre Parlamentul European, acolo cred eu că aș putea să îmi aduc contribuția pentru România, pentru că asta am făcut 10 ani la UEFA și știu cum este UEFA structurată și condusă, exact ca Parlamentul European, Consiliul European, și nu cred că ar fi o mare problemă pentru mine. Nu e o pistă greșită. Am vorbit cu mai multe partide. Încă nu am ales culoarea. Tocmai, din păcate, a dispărut Franz Beckenbauer.
El spunea «Când faci 75 de ani, se poate întâmpla orice». Și stau și mă gândesc că mai am și eu 20 de ani până fac 75 și nu se poate să fac doar fotbal. Nu că aș avea o problemă să fac numai fotbal. Dar mă gândesc că vreau să încerc și altceva. Și cred că acest lucru, în ultimii ani am început să mă uit mai mult la politică.
Când stai și din afara României și ești puțin mai neutru, vezi poate lucrurile diferit, vezi lucrurile bune, mai puțin bune și vezi unde poți să îți aduci tu aportul. Și m-a tot bătut gândul de vreun an și jumătate cu aceste europarlamentare”, a declarat Ionuț Lupescu, pentru ProSport.