Victoria Craiovei în fața Rapidului a creat literatură în mintea lui Mihai Rotaru.
Patronul oltenilor a dat declarații euforice după jocul care a lăsat Rapidul la 3 puncte în spate. Rotaru temperează, însă, visul de titlu al fanilor Universității.
„Spiritul oltenesc a învins nebunia din Giulești. Nu vă întrebați de ce a căzut Rapidul, întrebați-vă cât de sus am fost noi. Nu a fost simplu, a fost o victorie mare, de care ne bucurăm. Facem mâine analiza etapei, astăzi sărbătorim. Nu ne gândim la titlu, acum ne bucurăm doar de victorie. Am sperat să întoarcem meciul, băieții au avut atitudine!”, a spus Rotaru la Prima Sport.
Oficialul și-a continuat discursul evidențiind contribuția fantastică a lui Alex Mitriță la rezultatele Craiovei din acest sezon. Cu golul și cu assistul de azi, Mitriță a ajuns la 13 goluri și 11 assist-uri. Rotaru îl cere deschis pe liderul Universității la echipa națională.
„Mitriță nu e doar un geniu în teren. El, la ora actuală, e spiritul Olteniei fotbalistice actuale. Nu vorbim aici de Balaci, Cârțu, generația lor. Să nu existe discuții. Dacă tu nu îl iei la națională… au fost niște probleme acum 3 ani. Alexandru Mitriță s-a schimbat. Toți ne schimbăm. Cea mai importantă e atitudinea pe care el o arată. El e simbolul Craiovei actuale! E reprezentantul a două milioane de oameni care locuiesc în Oltenia. Mai sunt trei milioane și în afară. Ei vor să se bucure de Mitriță la națională! Dați-le această șansă”, a comentat Rotaru.