Alex Ioniță a marcat cu Farul, dar n-a convins. ”Talent enorm, n-are ambiție”. Se va despărți Rapid de el?

23 08. 2023, 11:57

Daniel Niculae, preşedintele Rapidului, dezminte zvonurile legate de o plecare a lui Alex Ioniţă II.

Deşi s-a vehiculat mult în ultima perioadă despre un posibil divorţ între Rapid şi Ioniţă, Niculae a dorit să pună punct acestor zvonuri. „Nico” a precizat că şefii din Giuleşti şi staff-ul tehnic au aşteptări mai mari de la fotbalistul în vârstă de 28 de ani, dar a precizat că este exclus ca Ioniţă să mai plece în această perioadă de mercato.

Nu a fost criticat. Dojenit, un pic. Lumea are foarte multe așteptări de la el, are talent cu carul și încă poate deveni unul dintre cei mai buni jucători din România. Talent enorm. Are nevoie de ambiție”, a declarat oficialul alb-vişiniilor, pentru Pro Sport.

Niculae crede că Ioniţă mai are multe de demonstrat la Rapid şi, chiar dacă nu s-a impus până în prezent în primul unsprezece al lui Cristiano Bergodi, acesta poate da un mare impuls trupei de sub Podul Grant pe faza ofensivă.

Ar putea face diferența meci de meci. Toată lumea îi e alături, nu se pune problema ca Alex Ioniță să plece. Sunt convins că ne va ajuta. Și sezonul trecut a oferit foarte multe assisturi, nejucând foarte mult. Toată lumea e alături de el, de la conducere, coechipieri, staff tehnic și inclusiv suporteri”, a mai completat Niculae.

Vor mai fi plecări de la Rapid

Preşedintele Rapidului a transmis, în schimb, că plecarea lui Valentin Costache nu va fi ultima şi e posibil ca, în săptămânile viitoare, şi alţi jucători să îşi facă bagajele. „Nico” afirmă că lotul alb-vişiniilor este unul numeros, iar pe fiecare post există dubluri.

De plecat nu știu dacă vor mai pleca alți jucători. Probabil că da, dar vom vedea la finalul perioadei de mercato”, a subliniat Niculae.

În privinţa unor noi transferuri, „Nico” s-a arătat rezervat. Acesta a dat de înţeles că există şanse minime să mai fie perfectate noi achiziţii până în data de 4 septembrie, atunci când se va închide fereastra de transferuri.

Nu știm încă, dacă se va ivi o ocazie foarte specială, nu am spune nu”, a informat Niculae, care a comunicat că se depun eforturi pentru a fi obţine toate documentele pentru Rrahmani.

Rapid a plătit 600.000 de euro pentru atacantul lui FC Balkani, dar acesta nu şi-a făcut încă debutul în Giuleşti.