Alex Chipciu, declarații șocante după rușinea de la Craiova. „Am fost abuzat fotbalistic. O să îi visez pe Bauza și Bahassa”

Radu Bordei 03.02.2023, 22:16
Alex Chipciu, declarații șocante după rușinea de la Craiova. „Am fost abuzat fotbalistic. O să îi visez pe Bauza și Bahassa”

Alex Chipciu a fost șocat și frustrat după umilința suferită de echipa lui, pe terenul din Bănie. Fostul mijlocaș de la FCSB și CFR Cluj a recunoscut că nu va putea să doarmă multe seri cu gândul la acest meci.

Alex Chipciu i-ar fi „rupt” pe Bauza și Bahassa. „Aș fi luat 3 roșii”

„Am intrat relaxați în meci, am crezut că e ușor și ne-am trezit cu o mare umilință. Nici nu mai știu ce să zic, m-am plictisit mereu să mă văd pe mine la televizor, m-am săturat și eu de mine, dar vin din respect pentru voi. Eu m-am simțit abuzat fotbalistic în seara asta. Nu știu dacă mi s-a întâmplat vreodată, parcă la Brașov o dată am pierdut cu 5 la 0. Eu, dacă eram la 20 de ani, luam 3 cartonașe roșii, nu îi lăsam pe Bauza și Bahassa să joace așa, numai din călcâi. Nu visez familia, cățelul, copiii, cât o sa îi visez pe Bauza și Bahassa. Eu sper să ne vedem în play-out, nu că le vreau răul, dar de abia aștept să mai jucăm cu ei.

Probabil ne-am crezut prea buni, vedeam după două meciuri bune, dar când nu ești bine mental nu ai cum să faci restul cum trebuie. Așa este fotbalul, trebuie să ne doară, să avem răni, acum avem 7 ore de mers, vă dați seama ce va fi. Să redescoperim monstrul din noi la viitorul meci cu ei sau chiar cu Mioveni, că sună a clișeu, dar trebuie să ne ridicăm, nu avem de ales. Trebuie să facem mai mult, să intrăm să mușcăm din adversari. Pe mine m-a deranjat rău cum ne-au tratat azi Bauza sau Bahassa, nu am cum să trec peste asta. Seară catastrofală. Eu, personal, am o stare, am ceva rău în mine acum”, a declarat Alex Chipciu.

Sabău este și el șocat. „Cea mai neagră seară din cariera de antrenor”

„Am fost de nerecunoscut. Am avut două jocuri foarte bune, iar azi ne-am prezentat foarte slab, nu putem face asta. Trebuie să analizăm, să vedem unde am greșit, ce am făcut și eu prost în pregătire, nu se poate așa ceva. nu am avut curaj să jucăm, am luat goluri ușoare pe centru, am fost timorați, timizi. Chiar eram curios cum o să arătăm în deplasare și sunt îngrijorat. Nu trebuie să uităm acest meci, trebuie analizat atent, pentru că nu am fost agresivi, nu am pus presiune, deși nu au avut atacanți rapizi, care să ne pună în dificultate. Dar dacă îi lași să se întoarcă și să tragă, e grav.

Eu am încredere în jucători, trebuie analizat atent, să ne pregătim mai bine. Este adevărat, în acest moment Craiova este peste noi acum, dar putem face față cu o altă atitudine și disciplină tactică. Nu cred că o să avem probleme cu salvarea de la retrogradare, dar trebuie să schimbăm ceva. Nu putem lăsa un adversar să joace la pas, cu asemenea lejeritate. Efectic, la un moment dat stăteau pe teren și jucau. Noi am fost foarte slabi. Cea mai urâtă seară din cariera de antrenor”, a concluzionat antrenorul clujenilor

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622