Alex Bourceanu spune lucrurilor pe nume despre cum se comporta Laurențiu Reghecampf la FCSB: „Consideram că deciziile erau ale lui!”

01 02. 2024, 12:29

Alex Bourceanu a făcut dezvăluiri din perioada în care evolua pentru FCSB, sub comanda lui Laurențiu Reghecampf. S-a aflat astfel cum stăteau lucrurile în vestiar.

Fostul mijlocaș a îmbrăcat tricoul roș-albastru în două rânduri (2011 – 2014 și 2016 – 2017) și a reușit să cucerească șapte trofee, dintre care trei titluri consecutive.

Cum se comporta Laurențiu Reghecampf la FCSB. Alex Bourceanu a spus lucrurilor pe nume

În ultimii ani, implicarea lui Gigi Becali în tot ceea ce înseamnă viața echipei a devenit evidentă. Laurențiu Reghecampf, în schimb, reușea să domine vestiarul și, totodată, să-l țină departe de intruziunea patronului.

Jucătorilor li se permitea să poarte discuții, dar hotărârile finale îi aparțineau tehnicianului. Sau cel puțin aceasta a fost impresia lui Alex Bourceanu.

„Da, Reghe era autoritar în vestiar. Mi-aduc aminte destul de multe lucruri. Simțeam autoritatea sa, era un antrenor care ne lăsa să vorbim, să ne spunem punctul de vedere, spre deosebire de alți antrenori autoritari, care nu te lasă să vorbești.

Ce înseamnă autoritar? Când se ajungea la o decizie, era decizia lui. Cel puțin în vestiar, pentru că ce se întâmpla mai în spate nu mai știu. Cu siguranță existau discuții în spate, ne gândeam și noi, ca zvon, că exista această posibilitate. Exista rumoare în vestiar.

Dar în acea perioadă nu exista rumoarea asta. Reghe avea grijă de asta în măsură de peste 95%. Așa văd eu lucrurile. Poate ceilalți știu mai multe lucruri. Eram implicat extrem de mult în viața echipei și aveam și o relație cu Reghe, nu e nimic de ascuns. Nu știu dacă a fost cel mai bun lucru din perspectiva imaginii pe care am avut-o în acea vreme.

În cea mai mare măsură consideram că deciziile erau ale lui. Eram 7-8 jucători în vestiar, un grup care ne puteam oricând să ne spunem păsurile. Discutam în vestiar, existau discuții deschise iar la final decizia o lua el”, a declarat Bourceanu la Digi Sport.

Avertisment pentru FCSB: „Au avut fluctuații de formă”

Chiar dacă Gigi Becali se consideră deja campion, fostul mijlocaș a tras un puternic semnal de alarmă, amintind că FCSB a mai avut parte de sincope în sezoane în care era percepută ca principală favorită. În momentul de față are 11 puncte avans față de CFR Cluj și Rapid, ocupantele următoarelor două poziții.

„Mai sunt destule puncte în joc și în momentul în care se vor împărți vor rămâne cinci-șase. Au avut fluctuații de formă și s-au văzut rezultatele din ultimii ani. Dacă aducem în discuție perspectativa în care sunt și poziția celorlalte echipe și evoluția lor, cu atât mai mult FCSB pare să fie câștigătoare.

În schimb, dacă ne raportăm doar din perspectiva FCSB-ului și ne uităm la ultimele sezoane, mereu au existat fluctuații de formă. Mai sunt patru luni. Îmi aduc aminte acel campionat în care FCSB a pierdut cu CFR. A fost acea minge sărită la golul lui Burcă. Până în acel moment și chiar în acel meci FCSB a fost mult peste. FCSB are un avantaj foarte mare acum. Este cea mai bună postură din momentul în care a câștigat ultima dată titlul”, a spus Alex Bourceanu.