Alertă totală la Paris. Înainte de semifinala Franța – Maroc, forțele de ordine se pregătesc pentru incidente importante
Autoritățile de la Paris se pregătesc de un adevărat război de stradă, miercuri seara. Semifinala dintre Franța și Maroc va stârni pasiuni uriașe. Parcursul africanilor de la acest Campionat Mondial a condus la episoade violente în mai multe țări din Europa.
Se anunță război la Paris. Vine semifinala dintre Franța și Maroc
Ministrul de interne francez este conștient că vor fi incidente, indiferent de rezultatul semifinalei. Mai ales în cazul în care Marocul va reuși o calificare în finală, fanii vor înnebuni de fericire. Până acum, suporterii naționalei din nordul Africii s-au dezlănțuit în mai multe orașe din Franța, Spania sau Belgia, unde sunt comunități mari. Dar la semifinală se anunță emoții maxime. Autoritățile se tem că fanii vor duce la extrem și bucuria dar și supărarea.
10.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi, 5.000 în regiunea pariziană şi în mod special pe Champs-Elysees, a anunțat ministrul Gerald Darmanin
Bulevardul Champs-Elysees nu va fi închis circulaţiei. În schimb, numeroase accese pe bulevardul periferic din Paris, precum şi în staţiile de metroul şi de tren de periferie vor fi închise.
Marocanii au o generație de aur
Mii de suporteri ai Marocului au ieşit să sărbătorească în stradă succesul istoric în faţa Portugaliei, însă o parte dintre ei au fost violenţi şi au ales să spargă vitrinele unor magazine. Poliţia a reţinut 91 de persoane după aceste manifestări.
Pe Champs Elysees, forţele de ordine au trebuit să intervină cu gaze lacrimogene pentru a îndepărat suporterii recaliciutranţi care au ales să răspundă aruncând cu pietre în oamenii legii. Conform jurnaliştilor de la Reuters unii dintre ai au avut de suferit după ce au fost ţinta unor petarde aruncate în direcţia lor.
Marocanii au motive de sărbătoare după nişte rezultate mult peste aşteptările celor mai înfocaţi suporteri ai lui Ziyech & Co. Marocul se află abia la a şasea poarticipare la Cupa Mondială şi este pentru a doua oară în faza eliminatorie a competiţiei. Se mai întâmplase şi în 1986, atunci când au învins de asemenea Portugalia şi au ajuns în optimi.
Însă drumul s-a oprit acolo, după ce Germania i-a învins cu 1-0 după golul lui Lothar Matthaus. Acum au depăşit însă peformanţa din urmă cu 36 de ani, izbutind să ajungă în penultimul act al competiţiei. În acest moment, marocanii nu mai sunt văzuţi drept victime sigure nici măcar în faţa campionilor mondiali en-titre.
Casele de pariuri au stabilit o cotă de 10.00 pentru un triumf absolut surprinzător al africanilor în finala programată pe 18 decembrie. Chiar şi dacă nu vor trece de francezi în semifinale, marocanii mai au o şansă la medalii. Vor juca finala mică, o zi mai devreme.