Albu și Borza au aflat ce pedeapsă vor primi din partea Rapidului după ce au fost prinși în club
Conducerea Rapidului ar fi luat decizia după ce Alexandru Albu și Andrei Borza au fost surprinși petrecând într-un club de noapte din Iași.
S-a întâmplat chiar în noaptea în care echipa a suferit prima înfrângere din 2024, după cinci victorii consecutive. Un lucru e cert: cei doi jucători nu vor scăpa nepedepsiți.
Ce pedeapsă vor primi Albu și Borza după ce au fost prinși în club
Potrivit fanatik.ro, giuleștenii ar fi hotărât să-i excludă din lot doar pentru meciul cu UTA, programat miercuri, 28 februarie, la ora 21:00, în etapa intermediară a Superligii. Vor fi aplicate, de asemenea, sancțiuni de ordin financiar.
Mai exact, atât Albu cât și Borza vor fi amendați cu 10% din salariile aferente lunii februarie. Ar urma să revină, însă, în lot pentru partida cu Universitatea Craiova de luni, 4 martie.
Asta deși Daniel Niculae a susținut cu tărie că vor fi excluși pe o perioadă nedeterminată, întrucât au părăsit hotelul în care era cazată echipa. În absența lui Borza, Cristiano Bergodi se va baza, cel mai probabil, pentru regula U21 pe Cătălin Cîrjan sau Omar el Sawi.
Gigi Becali nu i-ar fi iertat: „Nu concep așa ceva”
Gestul celor doi fotbaliști ai Rapidului a stârnit o mulțime de reacții în spațiul public. Gigi Becali, de pildă, a afirmat răspicat că ar fi aplicat sancțiuni dure fără să stea pe gânduri, în cazul în care aceștia ar fi evoluat pentru FCSB.
„Nici nu concep asta. Nici nu vrea să comentez. Din moment ce se întâmplă așa ceva… conducătorul. Cum adică? Jucătorii în club din cantonament? Problema e de mentalitate. Păi, dacă mintea ta e la club, cum poți câștiga campionatul?
Mintea ta trebuie să fie numai cu mingea. E chestiune de administrație. Tu batjocorești clubul, care bagă milioane de euro. Tăiat salariul definitiv timp de un an. Probabil de aia l-a dat Gică pe Borza. Chiar dacă vii de la club, când țipă Gică la tine, imediat vezi stele verzi. Într-un fel e bine pentru ei. Acolo era calul troian care-i curăța tot timpul.
Rapid, vine dar e posibil să vină pe 4. O batem noi, o bate Craiova. Vedem cu Rednic ce face. Glumeam eu că îmi place cuvântul omenie. Dar nu se mai fac. Ați inventat voi cuvântul ăsta, omenie. E caterincă. Îmi place. Mai glumim..
Dar dacă Rapid vine cu floricele… O să vină pe 4. Nu mă așteptam ca Rapid să piardă cu Poli Iași. Nu mă așteptam nici la egal. Dacă ai pretenții la campionat și lupta e strânsă, nu ai voie să pierzi cu echipele mici. Rapid nu are putere. Și-a dat toată puterea și a luat bătaie. Uite la CFR Cluj. A dat tot ce a putut și i-a dat patru goluri lui Dinamo”, a spus finanțatorul formației din Berceni.