Agitație mare la Universitatea Craiova. Unul dintre jucătorii importanți ai echipei nu și-a prelungit contractul

Radu Bordei 17.01.2023, 20:26
Agitație mare la Universitatea Craiova. Unul dintre jucătorii importanți ai echipei nu și-a prelungit contractul

Universitatea Craiova a fost una din cele mai active echipe în această iarnă. Venirea lui Eugen Neagoe a reaprins speranțele într-o luptă la titlu pentru echipa din Bănie. Antrenorul a și primit întăriri importante, dar conducerea clubului se confruntă acum cu o problemă importantă. Unul din liderii echipei poate pleca gratis, de la echipă.

Bogdan Vătăjelu nu a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Craiova

Fundașul de 29 de ani a redevenit un jucător important în Bănie. Mai ales acum, după ce alb-albaștrii l-au pierdut pe căpitanul Nicușor Bancu. Acesta are șanse minime să mai joace în acest sezon, iar Vătăjelu este jucătorul pe care se va baza Neagoe în flancul stâng. Fotbalistul a revenit la Craiova în 2019 și, chiar dacă nu l-a „detronat” pe Bancu, pe flancul stâng, a devenit titular de bază pe partea cealaltă. De aceea, clubul vrea să îl păstreze, mai ales că fotbalistul a intrat în ultimele 6 luni de contract.

Vătăjelu, unul din cei mai vechi fotbaliști ai echipei, nu ar spune nu să continue, dar clubul nu ar dori să îi ofere un contract în aceleași condiții, mai ales că acesta va face 30 de ani. Cele două părți negociază, dar momentan nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Indiferent de acest lucru, Neagoe se va baza în continuare pe fotbalistul care a marcat 2 goluri și a oferit 2 pase decisive în acest sezon.

În schimb, Valerică Găman și Paul Papp, aflați în aceeași situație, vor fi lăsați, cu siguranță, să plece la vară.

Mihai Rotaru primește „interzis” la Andres Dumitrescu

Fundașul de 21 de ani al lui Sepsi este considerat un înlocuitor pe termen lung al căpitanului Bancu. Jucătorul a atras atenția celor de la Universitatea, care s-au interesat de un posibil transfer. Mihai Rotaru l-ar vrea, Eugen Neagoe este de acord cu mutarea anunțată de presa din România. Nu, însă, și Cristiano Bergodi. Antrenorul italian vrea să îl păstreze.

Nu, în aceste momente nu se poate pune problema să renunțăm la Andreas Dumitrescu! Este un jucător important, tânăr, de perspectivă. El și Ispas ne ajută și la această regulă U21.

Sunt doi jucători la care nu putem renunța. Dacă Universitatea Craiova s-a interesat de jucător este bine pentru el”, a spus Cristiano Bergodi, conform Digi Sport.

Nu a fost o ofertă, ci doar s-au interesat de el. Cam atâta tot. Din discuția avută reiese că am cam refuzat. Dar cine știe? Pentru o ofertă de nerefuzat, se schimbă lucrurile”,
Attila Hadnagy, Sepsi

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622