CFR Cluj a reușit o mare lovitură pe piața transferurilor, reușind să îl convingă pe Andrei Burcă (28 de ani), cel mai bine cotat jucător din lotul lui Dan Petrescu, să își prelungească înțelegerea. Contractul lui Burcă expira în vara acestui an și își putea negocia plecarea de la CFR Cluj din postura de jucător liber încă din această iarnă.
Fereastra de transferuri din această iarnă provoacă o agitație mare la CFR Cluj, deoarece mai mulți jucători importanți din lot au intrat în ultimele 6 luni de contract și pot pleca gratis. De departe, cele mai importante nume sunt ale lui Andrei Burcă și Bilel Omrani, doi dintre cei mai bine cotați fotbaliști ai campioanei.
Conducerea s-a pus pe treabă în această pauză competițională și ultimele informații anunță că Andrei Burcă a fost convins să semneze prelungirea.
Potrivit prosport.ro, internaționalul român a semnat o nouă înțelegere, valabilă până în 2024, care nu îi va mai permite să plece liber de contract în vara următoare. De asemenea, Burcă s-a ales și cu o creștere a salariului până la 200.000 de euro pe an, plus bonusuri de performanță.
Înțelegerea este una pe termen scurt, deoarece Andrei Burcă își dorește în continuare, cel mai probabil, un transfer în străinătate. Însă, în situația de față CFR Cluj va putea profita și ea de pe urma transferului, urmând să încaseze o sumă importantă de bani.
Andrei Burcă este în prezent cel mai bine evaluat jucător din lotul lui Dan Petrescu. Potrivit Transfermarkt, fundașul central are o cotă de 3.5 milioane de euro.
Internaționalul român de 28 de ani și-a manifestat public dorința de a pleca în străinătate la finalul sezonului trecut, însă, din păcate, accidentările i-au dat bătăi de cap și mutarea nu s-a mai materializat.
Îmi doresc foarte mult să plec în acastă vară, sunt discuţii. Sper să câştigăm campionatul şi apoi vreau foarte mult să plec. Aştept ofertele! Discuţiile sunt deja, sper să iau cea mai bună decizie. Contează mult echipa naţionala, e cel mai important lucru pentru mine”, spunea Andrei Burcă, în primăvara anului 2021.
În aceeași situație în care s-a aflat Andrei Burcă mai sunt și alți jucători de la CFR Cluj. Bilel Omrani, Cristian Bălgrădean, Alexandru Chipciu, Mike Cestor și Ovidiu Hoban vor putea pleca toți gratis în vara acestui an.
Cea mai neplăcută situație pentru CFR Cluj este în cazul lui Bilel Omrani. Campioana a făcut demersuri în acest start de an pentru a-i prelungi înțelegerea atacantului de 28 de ani, însă fără succes.
Cel mai probabil, francezul va pleca din postura de jucător liber la finalul sezonului. Având în vedere că este evaluat la 1.6 milioane de euro de Transfermarkt, pierderea sa ar putea fi una destul de grea pentru CFR.
Omrani are contract cu CFR până în vară. El nu va putea să plece de la CFR până în vară decât dacă i se va achita clauza de reziliere din contractul său. A fost o discuție pentru prelungire.
Dacă nu va veni o ofertă bună pentru club sau nu i se va plăti clauza, se va prezenta în cantonamentul din Spania. Vom continua în Spania discuțiile despre prelungire”, a spus Bogdan Mara, directorul sportiv al campioanei, la TV Digi Sport.