Pandemia i-a afectat afacerile și lui Gică Hagi! Hotelul său din Mamaia, Iaki, nu a mai înregistrat aceleași cifre bune pe care le reușea cu un an în urmă.
Foarte puțină lume se poate lăuda cu faptul că a trecut peste anul pandemic 2020 pe profit. Cu toate acestea, Gică Hagi este unul dintre ei. Chiar dacă nu a mai fost un profit atât de mare precum 2019, orice este pe plus te încurajează.
Hotelul Iaki din Mamaia, care funcționează pe societatea Hagi Sport SRL, i-a adus în 2020 un profit de cinci ori mai mic decât reușea să obțină în 2019. În același timp, a fost nevoit să reducă și numărul angajaților. Are cu 23 mai puțini față de acum doi ani, conform replicaonline.ro.
Hotelul Iaki din stațiunea Mamaia are patru stele și este deținut de fostul mare internațional român din anul 1999. Acesta a înregistrat, în 2020, venituri totale de 13,1 milioane de lei. În scădere față de 2019. De asemenea, compania hotelieră a raportat și un profit mai mic decât anul precedent, de doar 425.000 de lei, față de cei 2,5 milioane de lei din 2019.
Cu toate acestea, Gică Hagi a reușit să reducă din cheltuielile avute în 2019, de 9,9 milioane de lei, la 8,3 milioane de lei, în 2020. De asemenea, a fost nevoie să recurgă și la disponibilizări – a renunțat la 23 de angajați.
Anul 2019 a fost cel mai bun din istoria societății. A avut vânzări foarte mari, de aproape 20 de milioane de lei, cel mai mare profit și cel mai mare număr de angajați.
Scăderile în cifre sunt oarecum logice, ținând cont de măsurile luate de autorități pentru a combate și a preveni pandemia de COVID-19. Toți operatorii hotelieri au fost obligați să pună lacătul pe uși mai multe luni. Altfel, ar fi riscat amenzi extrem de usturătoare. Cu toate acestea, Gică Hagi a reușit să-și țină societatea pe plus, ceea ce este cel mai important într-o afacere.
În acest an, pentru a atrage clienții, hotelul a pregătit oferte speciale. De exemplu, un sejur de patru nopți este redus de la 2.700 de lei, la 2.300 de lei. În urmă cu câțiva ani, s-a zvonit că Gică Hagi se gândește serios să-și vândă hotelul cu 9 milioane de euro, pentru a se axa mai mult pe academia de fotbal pe care o deține.